Ştiaţi că obiceiul unei persoane de a-şi roade unghiile se numeşte onicofagie? Şi că este mai mult decât un gest neplăcut, aparent inofesiv? Onicofagia ne poate afecta pe toţi la un moment dat în viaţă, direct sau indirect, începând din copilărie sau mai târziu. În viziunea psihologilor, roaderea unghiilor devine o tulburare comportamentală dacă se prelungeşte la maturitate şi dacă persoanele afectate mărturisesc că, deşi uneori ajung să-şi roadă unghiile până la sânge, nu pot scăpa de acest tic nervos.
Cu toate acestea, există o soluţie care acţionează mai presus de voinţa persoanei şi reuşeşte să pună capăt roaderii unghiilor.
Un obicei care debutează în copilărie, dar şi la maturitate
A avea mâini frumoase începe prin a avea unghii impecabile. Totuşi, pentru o treime dintre femei acest lucru este aproape imposibil din cauza faptului că obişnuiesc să-şi roadă unghiile. Onicofagia afectează în egală măsură şi bărbaţii, dar cum în cazul multora dintre ei aspectul unghiilor nu este chiar aşa de important, acest obicei poate fi uşor ignorat.
Cauzele onicofagiei sunt multiple şi, în general, de natură psihologică. Cel mai frecvent, obiceiul roaderii unghiilor debutează în copilărie, pur şi simplu din plictiseală, din cauza foamei sau din pricina frustrării.
Peste 60% dintre copii obişnuiesc să-şi roadă unghiile sau să ţină degetul în gură ca mijloc de autoalinare, liniştire. Incidenţa onicofagiei este din ce în ce mai mică în cazul persoanelor peste 18 ani. Totuşi, în jur de 25-30% dintre adulţi obişnuiesc să-şi roadă obsesiv unghiile.
Când onicofagia debutează la maturitate, cauzele sunt legate de stres, de probleme la locul de muncă sau de anumite evenimente din cadrul familiei. Psihologii vorbesc în aceste cazuri despre o tulburare de comportament manifestată printr-un gest obsesiv.
Onicofagia face parte din categoria ticurilor nervoase automutilante, alături de răsucirea şi ruperea firelor de păr (tricotilomania), scărpinarea şi lezarea pielii (dermatilomania).
Onicofagia nu este doar o problemă estetică la nivelul unghiilor, această tulburare poate avea consecinţe atât asupra stării de sănătate, cât şi asupra vieţii sociale. Unele persoane ajung să-şi roadă unghiile până la sânge, altele chiar şi în somn.
Rezultatul: vârfurile degetelor sunt inflamate şi foarte dureroase, apar leziuni ale cuticulelor, unghiile sunt roase din carne şi au un aspect urât. Mai mult decât atât, persoanele care au acest obicei pot suferi infecţii la rădăcina unghiilor sau la nivelul gurii din cauza transmiterii microbilor de pe mâini în gură şi invers.
În cazuri extreme pot apărea depozite de puroi pe degetele umflate şi roşii. În plus, onicofagia poate conduce la probleme dentare, infecţii ale gingiilor şi favorizează apariţia cariilor.
Pe plan psihologic, onicofagia influenţează în mod negativ calitatea vieţii persoanelor afectate, care conştientizează că au o problemă de care nu pot scăpa, se simt complexate din această cauză, pot suferi de anxietate, ajung să evite relaţiile sociale.
Există mai multe metode blânde şi non-invazive pentru a pune capăt obiceiului roaderii unghiilor. Dacă ne gândim că onicofagia este strâns legată de stres, psihologii le recomandă persoanelor în cauză să încerce diverse activităţi relaxante, precum practicarea unui sport, lectura.
Totodată, încercaţi să înlocuiţi obiceiul de a vă roade unghiile cu altă acţiune. Ori de câte ori simţiţi nevoia de a vă roade unghiile, faceţi altceva pentru a vă ţine mâinile ocupate: jucaţi-vă cu o minge antistres sau petreceţi câteva minute jucându-vă pe tabletă sau telefon.
Dar metoda clasică şi cu o eficienţă incontestabilă în oprirea roaderii unghiilor constă în aplicarea unei soluţii cu gust foarte amar, care are o funcţie repulsivă, împiedicând imediat obiceiul respectiv.
Aplicată zilnic pe întreaga unghie şi pe cuticule, soluţia amară dă rezultate în scurt timp. În trei săptămâni, unghiile pot deveni din nou mai lungi şi mai frumoase. Psihologii spun despre o astfel de soluţie, care este fără culoare şi fără miros, că acţionează precum un gardian invizibil şi reprezintă puterea voinţei într-o sticluţă.
Cu ajutorul acestei soluţii, femeile pot începe din nou să se bucure de aspectul frumos şi îngrijit al unghiilor, iar bărbaţii pot depăşi jena de a-şi roade unghiile.
În cazul copiilor şi adolescenţilor care au obiceiul de a-şi roade unghiile sau de a ţine degetul în gură, mamele pot găsi foarte folositor un astfel de produs cu gust amar. Agenţii extrem de amari din compoziţia soluţiei sunt siguri în administrarea la copii, dacă produsul este utilizat conform instrucţiunilor. Totuşi, produsul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani.
Sursa: GTS Solution