Justin Timberlake şi Jessica Biel vor deveni părinţi!

Jessica Biel şi Justin Timberlake vor avea un copil. Cântăreţul american Justin Timberlake va deveni pentru prima dată tată în 2015, soţia sa, actriţa Jessica Biel, fiind însărcinată cu primul copil al cuplului
  • Publicat:
  • Actualizat:
Justin Timberlake şi Jessica Biel vor deveni părinţi!

Jessica Biel şi Justin Timberlake vor avea un copil. Cântăreţul american Justin Timberlake va deveni pentru prima dată tată în 2015, soţia sa, actriţa Jessica Biel, fiind însărcinată cu primul copil al cuplului, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

Un prieten al actriţei americane a dezvăluit pentru tabloidul Us Weekly: „În acest moment, sunt foarte bucuroşi şi ţin această veste doar pentru ei. Vor să aibă un bebeluş fericit”.

Vestea despre sarcina actriţei Jessica Biel nu reprezintă chiar o surpriză, întrucât, în august, mai multe surse au dezvăluit faptul că cei doi artişti au apelat la serviciile unei clinici specializate în probleme de fertilitate pentru a avea un copil.

„Încearcă să facă un copil de câteva luni deja, iar Jessica i-a spus lui Justin că vrea să consulte un expert în fertilitate. Ea nu are nicio problemă cu folosirea acestei tehnici, dacă de asta este nevoie pentru a avea un copil şi pentru a-şi păstra căsnicia”, a dezvăluit o sursă.

Veştile despre sarcina actriţei Jessica Biel au fost realimentate săptămâna trecută, atunci când Justin Timberlake a participat la gala amfAR din Los Angeles fără să fie însoţit de partenera sa de viaţă.

Zvonurile au continuat atunci când un bun prieten al Jessicăi, Ariel Foxman, editor la revista InStyle, a publicat pe Instagram o fotografie, însoţită de un text în care o felicita pe actriţa americană pentru sarcina ei.

Jessica Biel şi Justin Timberlake s-au logodit în timpul vacanţei de Crăciun din 2011 şi s-au căsătorit pe 19 octombrie 2012, într-o ceremonie restrânsă, care a avut loc în Borgo Egnazia, din sudul Italiei.

Urmărește CSID.ro pe Google News