Peste un sfert dintre adolescenţii care trimit mesaje cu tentă sexuală îşi încep viaţa sexuală în decurs de un an de la adoptarea acestei practici, potrivit unui studiu care nu a găsit însă nicio legătură între acest obicei şi un comportament periculos.
Studiul publicat în revista Pediatrics arată că mai mult de un sfert dintre adolescenţii adepţi ai practicii denumite „sexting„, adică trimiterea de mesaje cu conotaţie sexuală sau fotografii personale explicite, au mai multe şanse de a deveni activi din punct de vedere sexual în decurs de un an de la adoptarea acestui obicei.
Totodată, cercetarea nu a găsit nicio legătură între „sexting” şi un comportament sexual periculos ulterior.