Ce se întâmplă cu corpul tău când ţii post negru?

Postul e de obicei asociat cu religia, însă - în cazuri excepţionale - poate fi şi impus de un medic sau de un specialist în nutriţie. Experţii în alimentaţie cosideră că postul e o perioadă de 8-12 ore în care nu mânânci nimic.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Ce se întâmplă cu corpul tău când ţii post negru?

Postul negru e de obicei asociat cu religia, însă – în cazuri excepţionale – poate fi şi impus de un medic sau de un specialist în nutriţie. Experţii în alimentaţie cosideră că postul e o perioadă de 8-12 ore în care nu mânânci nimic.

Termenul breakfast (mic-dejun) din limba engleză s-a născut tocmai din juxtapunerea cuvintelor fast (post) şi break (a întrerupe) – tocmai pentru a sublinia că micul-dejun „întrerupe” perioada de post la care e supus corpul în timpul somnului.

Percepţia publicului larg asupra subiectului e, în general, polarizată. Dacă alegi la întâmplare câţiva oameni de pe stradă, o să constaţi că unii consideră benefice perioadele de post, în timp ce alţii, dimpotrivă, cred că acestea sunt nocive pentru organism.

Adevărul, potrivit specialiştilor citaţi în filmuleţul de mai jos, e undeva la mijloc. Mai precis, există studii care au arătat că perioadele de post negru scurte au efecte pozitive asupra corpului. Astfel, ele pot extinde durata de viaţă a unei persoane şi au un efect benefic asupra imunităţii, precum şi a sănătăţii mintale. De asemenea, perioadele de post (scurte) reduc nivelul celulelor albe din sânge.

La polul opus, perioadele de post negru mai lungi (de regulă peste 48 de ore) nu aduc nimic bun organismului. Studiile au arătat că după 28-48 de ore scad dramatic rezervele de glicogen din ficat şi muşchi (glicogenul din corpul uman e corespondentul amidonului de la plante, fiind un polizaharid compus din mai multe molecule de glucoză. El serveşte la înmagazinarea energiei şi detoxifierea organismului, iar o mare parte din glicogen se găseşte în ficat).

După 48 de ore de post negru, corpul tău va intra în panică şi va începe să se „hrănească” cu substanţe care se găsesc în muşchi şi în straturile de grăsime. Aici intervine şi problema slăbitului rapid – toate femeile sunt tentante să slăbească prin înfometare, pentru că astfel obţin rezultate rapide şi vizibile. Însă aceasta nu numai că e şi metoda cea mai periculoasă, dar şi cea mai ineficientă – în momentul în care începi să mănânci foarte puţin sau deloc, corpul cosumă – într-adevăr – rezervele de grăsime din corp, însă cu prima ocazie în care te vei reîntoarce la o alimentaţie normală, vei lua rapid kilogramele de care tocmai ai scăpat şi – uneori – te vei alege şi cu câteva în plus.

Concluzia specialiştilor? Postul negru nu e periculos, atâta timp cât e însoţit de perioade în care ai un regim alimentar sănătos şi de exerciţii fizice. Mai multe lucruri interesante despre acest subiect poţi afla din filmuleţul video din One.ro

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News