Ţigaretele electronice (e-cigarettes), prezentate ca fiind „mai bune” pentru sănătate decât cele clasice, pot infecta computere, ele devenind un vector pentru malware atunci când sunt încărcate printr-un USB conectat la calculator, relatează The Guardian online, citat de Mediafax.
Potrivit ziarului britanic, în cazul în care o ţigaretă achiziţionată de la un comerciant de neîncredere este conectată la un computer ea poate obţine acces la dispozitiv.
Într-o postare pe site-ul de socializare pentru ştiri Reddit se sugerează că cel puţin un director a fost vizat de un astfel de atac.
„Computerul unui anumit director a fost infectat cu un malware a cărui sursă nu putea să fie determinată”, scrie un utilizator al site-ului. „După ce au fost excluse toate modalităţile tradiţionale de infectare, IT-ul a început să analizeze alte posibilităţi. Ţigareta made in China avea un malware puternic codat în încărcător, iar atunci când a fost introdusă într-un port USB al unui computer malwareul a sunat acasă şi a infectat sistemul” continuă acesta.
Un consultant în domeniul securităţii de la Trend Micro, Rik Ferguson, consideră povestea întru totul plauzibilă. „O linie de producţie de malware există de câţiva ani, infectând rame electronice de fotografii, MP3-playere şi altele”, a declarat el, dând ca exemplu o ramă produsă de Samsung care era livrată, în 2008, cu un malware pe discul de instalare a programului.
Potrivit The Guardian, şi mai îngrijorător este un atac cunoscut sub numele de „BadUSB”, care implică reprogramarea dispozitivelor de tip USB la nivel hardware. „Cipuri USB foarte răspândite, inclusiv de tip thumb drives, nu au nicio protecţia faţă de asemenea reprogramare”, avertizează SRLabs, o firmă cu sediul în Berlin, care a publicat codul.
Combinarea celor două, subliniază Ferguson, „poate pleda puternic ca firmele să dezactive porturile USB sau cel puţin să recurgă la un management care să permită doar dispozitive autorizate”. El le recomandă consumatorilor să „folosească programe antimalware şi să utilizeze doar dispozitive de încredere pentru a contracara ameninţare”.
Ţigarete electronice şi echipament conex ca încărcătoare au fost implicate în peste 100 de incendii într-o perioadă de mai puţin de doi ani, potrivit unor date dezvăluite la începutul lui noiembrie de agenţia Press Association (PA).