Iedera medicinală este o substanţă naturală folosită în tratarea tusei. Efectele binefăcătoare ale extractului uscat din frunze de iederă sunt dovedite ştiinţific. Substanţele active pe care le conţine iedera – numite saponine – sunt în mod constant cercetate şi verificate prin noi studii.
Bolile respiratorii însoţite de chinuitoarea tuse sunt la ordinea zilei în această perioadă. În răceli, gripă, bronşite, pneumonii apare, pe lângă alte simptome, şi tusea.
Fie că este seacă sau productivă, fie acută sau cronică, tusea le creează un mare disconfort pacienţilor şi mai ales copiilor. Un copil care tuşeşte respiră cu dificultate şi nu se poate odihni, din această pricină reprezintă un mare motiv de îngrijorare pentru părinţi. De altfel, tusea este una dintre cele mai frecvente cauze pentru care părinţii merg cu copilul la medicul pediatru. Vestea bună este că tusea poate fi calmată prin mijloace naturale, sigure şi eficiente.
Tusea reprezintă un semnal de alarmă şi trebuie tratată cu seriozitate încă de la început. Din păcate, nu întotdeauna acordăm atenţia cuvenită acestei probleme de sănătate. Acesta este motivul pentru care de multe ori tusea se agravează odată cu boala în care a apărut.
O altă greşeală frecventă este administrarea de antibiotice imediat ce apare tusea, ceea ce nu este necesar decât în cazul infecţiilor bacteriene. Tusea poate fi tratată cu succes şi cu ajutorul unei substanţe active naturale: extractul uscat din frunze de iederă.
Iedera medicinală este o substanţă naturală folosită în tratarea tusei. Efectele binefăcătoare ale extractului uscat din frunze de iederă sunt dovedite ştiinţific. Substanţele active pe care le conţine iedera – numite saponine – sunt în mod constant cercetate şi verificate prin noi studii.
Potrivit ghidurilor terapeutice, extractul uscat din frunze de iederă poate fi utilizat atât în formele acute de tuse, cât şi în bolile inflamatorii bronşice cronice însoţite de tuse. Acest medicament obţinut din iederă este bine tolerat şi poate fi administrat atât copiilor (de la vârste de sub 1 an) cât şi adulţilor.
Extractul din frunze de iederă are capacitatea de a trata eficient episoadele de tuse datorită saponinelor – acele substanţe cu proprietăţi pneumo-active. Saponinele au următoarele efecte binefăcătoare asupra tractului respirator:
Iedera medicinală este folosită în tratamentul bolilor de plămâni încă din Antichitate. Hippocrate, părintele medicinei, este printre primii care au recunoscut efectele binefăcătoare ale iederei.
Dar abia în secolul al XIX-lea, un medic din sudul Franţei a introdus această plantă în tratamentul curent al tusei. Medicul francez a observat cum copiii care obişnuiau să bea lapte din vase făcute din lemn de iederă nu sufereau de tuse. El a descoperit că substanţele active din iederă treceau în lapte şi astfel copiii erau feriţi de tuse.
În fitomedicina modernă, iedera este utilizată ca medicament pentru tratamentul eficient al tusei. În prezent, extractul uscat din frunze de iederă este inclus în compoziţia multor preparate farmaceutice, indicate atât copiilor, cât şi adulţilor. Compoziţia exactă şi prepararea unui extract de iederă poate avea influenţă asupra eficacităţii sale. De aceea, este important de ştiut că preparatele ce conţin extract patentat de iederă EA 575 se disting datorită unui proces de fabricare propriu.