„Chandelier”, interpretat de Sia, a fost desemnat cel mai bun cântec al anului 2014, într-un top realizat de editorii revistei Billboard, se arată într-un material publicat pe site-ul acesteia.
Podiumul este completat de cântecele „i”, al lui Kendrick Lamar, şi „Take me to the church”, interpretat de Hozier.
De asemenea, locul al patrulea a fost ocupat de piesa „Rather Be”, cântată de Clean Bandit şi Jess Glynne, iar pe locul al cincilea s-a situat „Burnin’ It Down”, a lui Jason Aldean.
Topul este completat de melodia „2 On”, de Tinashe featuring ScHoolboy Q, care a ocupat poziţia a şasea, şi „Flawless (Remix)”, a lui Beyonce şi Nicki Minaj, pe locul al şaptelea.
Ultimele trei locuri ale topului realizat de Billboard sunt ocupate de melodiile „I Wanna Get Better”, a celor de la Bleachers, „Black space”, a lui Taylor Swift, şi „She looks so perfect”, a celor de la 5 Seconds of Summer.
Sursa: Mediafax