A alege potrivit înseamnă a conştientiza că, indiferent de ce s-ar întâmpla în jurul tău, oricare ar fi circumstanţele vieţii tale la un moment dat, oricât de greu de controlat ar fi realitatea exterioară, ceea ce stă mereu în puterea ta este să-ţi gestionezi gândurile şi reacţiile.
Merită să-ţi aminteşti că tu eşti mereu liberă să-ţi alegi atitudinea în orice situaţie. Este, poate, cel mai frumos cadou pe care l-am primit la naştere fiecare dintre noi – liberul arbitru.
Iată, deci, ce strategii îţi propune “Alis Anagnostakis”, coach, pentru a avea parte de zile lipsite de griji!
Notează în fiecare zi pentru ce eşti recunoscătoare, ce a fost bun şi frumos în ziua respectivă, ce ai învăţat din acea zi. Creierul nostru are nevoie de aproximativ o lună pentru a crea un obicei nou. Obiceiul de a dialoga cu sine, de a crea moment de introspecţie în fiecare zi, indiferent cât de agitat ar fi programul tău, poate deveni o sursă extraordinară de echilibru şi reconectare cu tine.
Ştiu că timpul e limitat şi că, mai ales când eşti şi mamă, orice clipă pe care nu o petreci la birou o petreci având grijă de cei mici. Cu toate acestea, mintea şi sufletul tău au şi ele nevoie de atenţie. Câteva pagini înainte de culcare îţi pot schimba complet starea şi te pot deconecta după o zi lungă şi obositoare.
Nu este nici pe departe atât de complicat pe cât s-ar crede. Găseşte 5 minute de linişte în care să stai cu ochii închişi, într-o poziţie comodă. Poţi să asculţi o melodie liniştitoare în timp ce faci acest exerciţiu. Închide ochii şi concentrează-ţi atenţia pe ritmul respiraţiei. Observă aerul cum intră şi iese din plămâni. Când vine un gând (şi vor veni, cu siguranţă), observă-l şi lasă-l să treacă. Observă-ţi gândurile şi întoarce-te mereu la ritmul respiraţiei.
Poţi, în aceeaşi manieră relaxată, să-ţi observi corpul progresiv – imaginează-ţi că o energie relaxantă urcă din pământ prin tălpi în corpul tău şi te străbate de jos în sus, ieşind apoi prin creştet şi ducând cu ea toată oboseala, tot stresul şi orice tensiune ai acumulat în corp.
Acesta nu este un exerciţiu, ci mai degrabă o atitudine care, exersată zilnic, devine un mod de viaţă. A fi blândă cu tine înseamnă a accepta că eşti imperfectă şi a te iubi oricum.
A fi bună cu tine însăţi înseamnă a nu mai fugi de propria vulnerabilitate – a fi dispusă să recunoşti când ai greşit şi a te ierta pentru asta. Înseamnă să încetezi să te mai critici pentru că nu eşti suficient de bună, frumoasă, bogată, de succes, să încetezi să te mai compari cu alţii şi să alegi să te respecţi şi accepţi pentru ceea ce eşti deja – o femeie unică, perfectibilă şi minunată în imperfecţiunea ei!
Fă-ţi cadou un gel de duş sau un ulei de corp parfumat. Aprinde beţişoare sau lumânări parfumate. Ia-ţi un set de acuarele şi joacă-te cu culorile. Plimbă-te prin parc o jumătate de oră şi dă-ţi voie să simţi natura. Oferă-ţi câteva minute în care să asculţi muzica preferată. Găteşte, de plăcere, nu de nevoie. Orice modalitate în care îţi poţi alinta simţurile e un cadou pe care ţi-l faci şi care va da bucurie fiecărei zile.
Sursa: “Always – 5 zile fără griji”