Cancerul de col uterin şi celelalte afecţiuni asociate cu virusul HPV sunt probleme de sănătate publică mondială, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care insistă asupra necesităţii includerii vaccinului împotriva HPV în programele naţionale de imunizare.
OMS precizează că recunoaşte importanţa cancerului de col uterin şi a altor afecţiuni asociate cu HPV ca fiind probleme de sănătate publică mondiale şi reiterează recomandarea ca vaccinul anti-HPV să fie inclus în programele naţionale de imunizare, cu condiţiile ca prevenirea cancerului de col uterin şi/sau a altor boli cauzate de HPV să fie o prioritate de sănătate publică, introducerea vaccinului să fie fezabilă programatic, să poată fi asigurată o finanţare sustenabilă şi să fie luate în considerare strategiile de eficienţă a costurilor vaccinării în ţară sau regiune.