Diabetul accelerează îmbătrânirea creierului

Persoanele diagnosticate cu diabet la vârsta mijlocie prezintă un risc mult mai mare de a suferi de probleme cognitive pe parcursul următorilor 20 de ani de viaţă, comparativ cu cele a căror glicemie este normală, potrivit unui studiu publicat recent.
  • Publicat:

Cercetători de la facultatea de sănătate publică a Universităţii Johns Hopkins din Maryland, Statele Unite ale Americii, au descoperit că, în cazul adulţilor, diabetul accelerează îmbătrânirea creierului cu, în medie, cinci ani.

Astfel, în medie, o persoană diabetică, în vârstă de 60 de ani, se confruntă cu un declin cognitiv comparabil cu cel al unei persoane sănătoase în vârstă de 65 de ani, potrivit cercetătorilor.

Diminuarea capacităţii de memorare şi a altor funcţii cognitive este puternic legată de dezvoltarea demenţei.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Atenţie la durerile de spate!
Atenţie la durerile de spate!