Există un număr de motive pentru care a luat amploare în ultimii ani inseminarea artificală cu spermă furnizată de un donator (AID). Metoda este tot mai mult acceptată la nivel social.
Este mai greu să găseşti un copil pe care să-l adopţi, procedurile sunt foarte greoaie, iar multe cupluri în vârstă sau chiar femei care nu au un partener îşi doresc să aibă copii.
Inseminarea artificială cu donator a fost efectuată pentru prima dată în 1884, dar a devenit o opţiune acceptabilă abia în sexolul XX. În anii 1950, s-a descoperit că sperma poate fi îngheţată şi folosită ulterior, spune Dr. Ruth Westheimer în „Enciclopedia sexului” (www.lucman.ro).
În anii care au urmat, au fost studiate aspectele legale şi morale ale procedurii, precum şi criteriile pentru stabilirea donatorilor. Abia în 1979 s-au emis directivele prin care sunt eliminaţi donatorii purtători de boli ereditare sau sexuale. Aceste criterii au fost reevaluate în 1986, introducându-se şi un test SIDA obligatoriu.
„Inseminarea artificială cu donator de spermă este indicată numai atunci când toate analizele partenerei sunt 100% în regulă, altfel şansele de reuşită sunt considerabil diminuate. De asemenea, este indicată atunci când soţul este diagnosticat cu azoospermie, acest lucru însemnând că lichidul seminal nu conţine spermatozoizi, ceea ce conduce la ideea de donator de spermă. Şansele de reuşită ale unei astfel de proceduri sunt de 20-25%, aceleaşi ca în cazul obţinerii unei sarcini pe cale naturală. Operaţiunea se face şi în România, cu spermă adusă din străinătate, în special din bănci specializate din Danemarca.” spune Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie la Clinica Medsana.
Astăzi, cele mai întâlnite motive pentru folosirea inseminării artificiale cu donator sunt infertilitatea masculină şi împiedicarea unor boli ereditare, cum ar fi fibroza chistică, hemofilia, boala Rh, distrofia musculară sau boala Tay-Sachs.
Criteriile legate de infertilitatea masculină care justifică inseminarea artificială cu donator sunt: o ireversibilă lipsă a spermei, din copilărie sau ca rezultat al unei boli, al iradierii, chimioterapiei sau sterilizării, cantităţi insuficiente de spermă sau cu spermatozoizi ineficienţi sau alte forme de impotenţă ireversibilă.
În cele mai multe cupluri, impotenţa este adesea însoţită de sentimente de mânie, frustrare şi vină. Chiar şi atunci când se oferă soluţia inseminării artificiale, soţul poate să aibă mari dificultăţi cu senzaţia de eşec, putând să apară în timp o criză care să ducă la ruptura căsniciei. De aceea, atunci când testele arată că nu există nicio alternativă, doctorul trebuie să prezinte rezultatul cu o deosebită prudenţă.
Tratamentul nu trebuie să înceapă imediat. Cuplul are nevoie de timp pentru a se obişnui cu problema şi a o aborda. Şi femeile se pot simţi dezgustate de injectarea de spermă străină în corpurile lor. Unele femei ajung chiar să aibă probleme fizice, exprimate prin dereglări menstruale şi de ovulaţie, sau chiar prin încetarea ovulaţiei. Evident, nu toate cuplurile pot fi considerate candidaţi potriviţi pentru inseminarea arficială cu donator.
Orice cuplu care depune o cerere trebuie să fie studiat cu atenţie şi trebuie să fie absolut convinşi ambii parteneri că nu există altă soluţie la problema lor. Ei trebuie să exprime în scris acordul de primire a spermei de la un donator, iar bărbatul trebuie să semneze o declaraţie prin care se angajează să recunoască drept al lui copilul rezultat.
Pentru a împiedica orice păreri de rău, bărbatul trebuie să participe la toate fazele procesului, de la determinarea ovulaţiei până la completarea procesului de inseminare artificală cu donator.
O altă metodă de reducere a tensiunii este ca ambilor parteneri să li se explice foarte detaliat şi complet toate etapele procedurii, inclusiv modul în care sunt aleşi donatorii şi testele la care se supun aceştia, pentru ca sperma lor să fie considerată adecvată, şansele de graviditate, posibilele complicaţii ale sarcinii şi şansele apariţiei unui defect la naştere.
Donatorii sunt aleşi cu mare grijă, pentru a se evita aceia cu o sănătate şubredă, cu boli ereditare sau cu potenţial de fertilitate redus. Sperma trebuie să aibă un volum de peste 1,5 mililitri, o concentraţie de spermatozoizi de 20 de milioane la mililitru, o motilitate de peste 40% şi o morfologie normală la cel puţin 50% dintre spermatozoizi.
În general, donatorii sunt aleşi dintr-o populaţie de calitate (mulţi sunt studenţi). Ei sunt supuşi unor serioase teste fizice şi mentale, precum şi unui interviu din care să rezulte dacă există probleme în trecutul donatorului sau în al familiei lui, căutându-se în special boli ereditare sau mentale în familie.
Are loc şi o testare cuprinzătoare, pentru a se determina dacă sperma este purtătoare de boli cu transmitere sexuală, în special SIDA. Aceste teste sunt repetate la fiecare 6 luni, apoi eşantionul de spermă este congelat până când, după 6 luni în care rezultatele sunt tot negative, sperma este declarată utilizabilă.
Este întocmită o listă cu factori fizici (grupa sanguină, factorul Rh, structura corporală, culoarea pielii, a ochilor şi a părului). Sunt înregistrate şi profilul psihologic şi cel social al donatorului, pentru a facilita asimilarea copilului de familie şi de mediu.
În acelaşi timp, cuplul trebuie să fie informat că, deşi se vor face eforturi în acest sens, nu există nicio cale de a garanta că donatorul este similar în toate privinţele cu tatăl.
Identitatea donatorului şi a cuplului primitor al procedeului AID sunt ţinute secrete în cele mai multe ţări. Informaţia este păstrată într-un seif al spitalului şi nu este manupulată de nimeni.
Procedeul AID include urmărirea ovulaţiei prin diverse metode, inclusiv măsurarea temperaturii bazale a corpului şi urmărirea cu ajutorul ultrasunetelor a dezvoltării foliculilor. Sperma este injectată în preajma momentului ovulaţiei. Înainte de injectare, în vagin este introdus un depărtător, pentru a expune colul uterin, iar cantitatea de spermă este plasată cu ajutorul unui tub îngust. În unele cazuri, sperma este injectată şi direct în uter.
Pacientele stau întinse timp de câteva minute, după care se ridică şi merg acasă. Atunci când se efectuează injectarea, se consideră că ovulul este în trompa uterină timp de până la trei zile de la ovulaţie, dar sperma rămâne funcţională în organele sexuale ale femeii timp de 7 zile.
În general, o injecţie este suficientă în timpul ovulaţiei, dar adesea se administrează două sau mai multe injecţii, în special atunci când nu se cunoaşte cu precizie momentul ovulaţiei. Atunci când timpul ovulaţiei este cunoscut cu exactitate, în special atunci când ovulaţia a fost produsă cu ajutorul medicamentelor, un număr suplimentar de injecţii nu aduce niciun avantaj.
Din cauza timpului redus de viaţă al spermatozoizilor, este preferabil ca injectarea să aibă loc înainte de deschiderea foliculului. Atunci când se administrează mai multe injectări, cel mai bine este ca toate să provină de la unul şi acelaşi donator, pentru ca identitatea tatălui să fie sigură.