Institutul Clinic Fundeni este primul spital din România complet accesibilizat cu plăcuţe de orientare pentru persoanele cu deficienţe de vedere.
Accesibilizarea Institutului Clinic Fundeni pentru nevăzători a făcut parte dintr-un proiect al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons, derulat în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
Proiectul a vizat asigurarea accesului persoanelor cu handicap vizual la spaţiul public, prin eliminarea barierelor şi restricţiilor de orice natură şi evitarea discriminării.
„În vederea recunoaşterii şi respectării dreptului persoanelor cu dizabilităţi de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi participarea activă la viaţa comunităţii, instituţiile publice şi anumiţi operatori privaţi trebuie să adapteze clădirile civile şi spaţiul urban la nevoile individuale şi colective ale persoanelor cu deficienţe de vedere”, se mai arată în comunicatul citat.
Iniţiatorii proiectului au precizat că demersurile lor sunt în conformitate cu acţiunile Uniunii Europene şi cu legislaţia naţională în vigoare.