Metropola americană New York este pe locul întâi într-un top al celor mai potrivite oraşe din lume pentru tineri, Londra fiind cel mai bun oraş din Europa pentru persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, informează independent.co.uk, citat de Mediafax.
Topul este rezultatul unui studiu la nivel mondial, YouthfulCities Index, care clasifică oraşe din toată lumea utilizând 101 indicatori. Peste 10.000 de tineri au participat la acest sondaj referitor la aspecte ale vieţii urbane, precum muzică, filme, modă şi viaţa de noapte. Fiecare oraş a fost evaluat şi pe baza unor factori mai largi, precum mediul, siguranţa, accesibilitate din punct de vedere financiar, diversitate şi oportunităţi referitoare la găsirea unui loc de muncă.
Londra a obţinut note bune în ceea ce priveşte categoriile sănătate şi turism, în timp ce Berlin a fost clasat pe locul al treilea în top în parte datorită nivelului ridicat de acces la servicii digitale.
Europa figurează în top zece cu alte două oraşe, pe lângă Londra şi Berlin, cu Paris şi Amsterdam, iar America este reprezentată de San Francisco, Toronto, Chicago şi Los Angeles.
Tel Aviv, din Israel, s-a clasat pe locul al 14-lea, fiind cel mai bine cotată metropolă din Orientul Mijlociu, urmată de capitala iraniană Teheran, pe locul al 36-lea. Johannesburg, pe locul al 35-lea, este cel mai bine clasat oraş din Africa.
Europa de est este reprezentată de Varşovia, în primele 20 de oraşe din lume potrivite tinerilor, în timp ce Asia este prezentă cu două metropole, Tokyo, pe locul al 12-lea, şi Hong Kong, pe locul al 20-lea.
„Jumătate din populaţia lumii are vârsta sub 30 de ani şi jumătate trăieşte în mediul urban. Tinerii şi oraşele, în special oraşele mari, vor crea viitorul planetei”, a declarat Sonja Miokovic, cofondatoare a YouthfulCities.
„Acest index creează o bază de date comparative legat de ce este important pentru tineri. Înţelegerea acestor lucruri este foarte importantă pentru cei care administrează oraşele şi pentru responsabilii de design urban care sunt dedicaţi alegerilor inteligente, ce atrag şi le permit tinerilor să îşi ducă ambiţiile la îndeplinire”, a mai spus Miokovic.
Prezentăm topul celor mai bune 20 de oraşe pentru tineri:
1. New York
2. Londra
3. Berlin
4. San Francisco
5. Paris
6. Toronto
7. Chicago
8. Los Angeles
9. Ciudad de Mexico
10. Amsterdam
11. Washington DC
12. Tokyo
13. Boston
14. Tel Aviv
15. Varşovia
16. Sydney
17. Vancouver
18. Montreal
19. Hong Kong
20. Santiago de Chile