Alimente şi băuturi vitaminizante pentru zilele de vară

În urma temperaturilor ridicate, corpul elimină, prin transpiraţie, o cantitate importantă de vitamine şi săruri minerale. De aceea, este indicat să apelăm la o alimentaţie menită să corecteze acest dezechilibru.
  • Publicat:
Alimente şi băuturi vitaminizante pentru zilele de vară

În urma temperaturilor ridicate, corpul elimină, prin transpiraţie, o cantitate importantă de vitamine şi săruri minerale. De aceea, este indicat să apelăm la o alimentaţie menită să corecteze acest dezechilibru.

”În timpul verii, organismul uman consumă un surplus de energie, în comparaţie cu restul anului. Astfel, corpul nostru are nevoie de un boost de vitamine şi de energie. Legumele şi băuturile naturale sunt cele mai bune surse de suplinire a acestor pierderi. Astfel, o atenţie sporită la meniul zilnic va asigura necesarul de nutrienţi atât de important organismului.”, spune Corina Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Legumele vedetă ale sezonului cald: roşiile şi castraveţii

Cu un nivel caloric redus, roşiile conţin cantităţi importante de vitamina C şi A, cât şi săruri minerale precum fier, calciu, potasiu, fosfor, magneziu, iod. De asemenea, cu o compoziţie de 95% apă, castraveţii reprezintă surse excelente de vitamine, precum cele din complexul B: B3, B9 şi B6, cât şi vitaminele A si E. Castraveţii conţin şi enzime benefice digestiei.

Băuturile verii: berea şi sucurile naturale din fructe

Berea este una dintre cele mai iubite băuturi, în special pe timpul verii. Cu un conţinut redus de alcool, berea poate contribui nu doar la o bună hidratare a organismului, în completarea consumului de apă, dar poate aduce organismului o parte din vitaminele necesare menţinerii în formă.

Fiind fabricată doar din ingrediente naturale – cereale, hamei, drojdie de bere si apă -, berea păstrează o parte importantă din proprietăţile acestora. Pe lângă fibrele provenite din cereale şi antioxidanţii cedaţi de hamei, berea are şi un conţinut important de vitamine, în principal cele aparţinând complexului B – B3, B2, B6, B9.

Astfel, în completarea unei diete echilibrate pe timpul verii, berea poate fi consumată zilnic de către persoanele sănătoase într-o cantitate moderată, echivalând 660 ml/zi pentru bărbaţi şi 330 ml/zi pentru femei.

În topul celor mai apreciate băuturi pe timpul verii se numără şi sucurile naturale din fructe. Astfel, fructe care conţin o cantitate mare de apă, cum sunt pepenele roşu, pepenele galben, zmeura, căpşunele, afinele, cireşele, zmeura şi piersicile se pot transforma în sucuri cu un aport important de vitamine, precum: A, C, D si E, cât şi vitamina B6. 

Urmărește CSID.ro pe Google News