Nu lăsa soarele să-ţi facă rău!

Îţi mai spunem o dată care sunt recomandările dermatologilor pe timp e vară şi cum ar trebui să te fereşti de efectele nocive ale băilor de soare prelungite.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Nu lăsa soarele să-ţi facă rău!

Iubeşti vara şi adori să stai pe plajă cu orele.

Ştiu, vei spune că ţi-am spus de multe ori care sunt regulile de protecţie şi că te-am bătut deja la cap cu o mulţime de condiţii de care ar trebui să ţii cont.

Îţi mai spunem o dată care sunt recomandările dermatologilor pe timp e vară şi cum ar trebui să te fereşti de efectele nocive ale băilor de soare prelungite. Şi pentru a fi sigură că ceea ce îţi recomandăm vine direct de la un medic dermatolog cu experienţă, am rugat-o Oana Spânu (www.oanaspanu.ro) să ne enumere cele mai noi şi eficiente metode de protecţie. 

Încă de la începutul discuţiei am aflat despre apariţia, acum 40 de ani, a conceptului de fotoprotecţie, dar şi despre eforturile industriilor medicale şi cosmetice din ultimii 10 ani de a găsi metode de fotoprotecţie cât mai eficiente şi sigure pentru sănătatea noastră. “Timpul de expunere la UV trebuie redus la câteva minute, maximum zeci minute pe zi, fiind absolut necesar ca intervalul orar 10.00-17.00 să fie evitat, iar aplicarea repetată a cremelor cu factor de protecţie înalt să se realizeze la 2-3 ore dacă stăm pe plajă”,  a început Oana Spânu pledoaria fotoprotecţiei eficiente.

Creme sau haine cu SPF? “Se pot utiliza şi hainele din material special tip polyester, închise la culoare, acestea oferind de cinci ori mai multă protecţie, deoarece absorb razele UV mai eficient comparativ cu hainele albe. Un tricou de bumbac este echivalentul unei creme cu SPF 5” a subliniat medical dermatolog care mi-a atras atenţia să nu uităm de ochelarii de soare şi pălărie, de hidratarea continuă (consumul de 2-3 litri apă/zi) şi de cremele emoliente bogate în lipide, aplicate după expunerea la soare! Medicul a insistat asupra nevoii speciale a protecţiei copiilor cu creme cu SPF înalt şi expunere minimă la soare la mijlocul zilei, acceptabilă însă fiind dimineaţa, pentru a stimula sinteza vitaminei D în scopul dezvoltării unui sistem osos sănătos!

Cum folosim corect cremele

Medicul dermatolog mi-a repetat ABC-ul fotoprotecţiei.

Esenţială este aplicarea cremei cu cel puţin 20 minute înainte de expunere şi neapărat repetarea procedurii după imersia in apă. Pentru persoanele cu tenul deschis la culoare (fototip I, II) – cele mai vulnerabile la o arsură solară imediată, este indicată crema cu SPF înalt 50, loţiunile sau spray-urile cu un SPF mai redus (15-20) fiind recomandate persoanelor cu ten mai închis.

Pentru faţă, există atât creme, cât şi geluri noncomedogenice cu SPF înalt, adresate in special tenului cu acnee. “Atenţie, tenul acneic trebuie protejat de soare, ştiind că acneea e agravată de mediul cald şi umed, iar expunerea leziunilor inflamatorii va conduce la hiperpigmentare reziduală”, mi-a explicat Oana Spânu.

Pentru un bronz sănătos şi uniform, dar şi pentru hidratarea pielii şi refacerea filmului de lipide atât de necesar pentru păstrarea integrităţii cutanate, după plajă, se efectuează spălarea pielii cu apă călduţă şi aplicarea cremelor de tip ‘’after sun’’. Acestea hrănesc pielea, îi redau tonusul, elasticitatea şi calmează eritemul (iritaţia) provocat de soare.

Expunerea necontrolată la soare

Oana Spânu mi-a explicat că în urma acesteia putem vorbi despre 2 tipuri de consecinţe: pe termen scurt (arsura cutanată, hiperpigmentarea, erupţia de herpes labialis), şi pe termen lung, riscul de a dezvolta tumori cutanate. Pe lângă arsura solară imediată generată de ultravioletele B, care se poate complica cu febră, frison, greaţă, vărsătură (aşa numita insolaţie), după expuneri intempestive la soare apar hiperpigmentări de tipul melasmei, pistruilor, keratozelor solare şi nevilor pigmentari (aluniţe).

În plus, cu cât stai mai mult la soare, cu atât îmbătrâneşti mai mult. “Procesul de îmbătrânire cutanată este accelerat direct proporţional cu numărul orelor de expunere la soare, pentru că ultravioletele A distrug fibrele de colagen şi elastină”, mi-a spus medicul dermatolog la finalul discuţiei noastre. Ultravioletele B distrug ADN-ul celular şi membrana celulară generând, în ani, tumori de piele.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Dr. Oana Spânu - Medic primar dermatologie
Dr. Oana Spânu este medic specialist Dermatologie, doctorand la UMF Carol Davila, a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Bucureşti în anul 2001 şi a urmat rezidenţiatul în Dermatologie- Venerologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias. Competenţe şi experienţă: Dermatologie-Venerologie Dermatoscopie Chirurgie ...
citește mai mult