Târgul sporturilor şi al activităţilor recreative şi de dezvoltare personală

Facem mişcare din ce în ce mai puţin. Şi acest lucru este valabil, din păcate, şi la cei mici, nu doar la adulţi. Faptul că micuţii din România sunt supraponderali a devenit deja un lucru cunoscut de către toată lumea.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Târgul sporturilor şi al activităţilor recreative şi de dezvoltare personală

Facem mişcare din ce în ce mai puţin. Şi acest lucru este valabil, din păcate, şi la cei mici, nu doar la adulţi. Faptul că micuţii din România sunt supraponderali a devenit deja un lucru cunoscut de către toată lumea.

Cauza acestei situaţii este destul de ‘la vedere’: părinţii au joburi foarte stresante şi nu mai au timp să iasă cu cei mici în aer liber. Preferă să-i lase la tabletă, calculator sau telefon. Aşa îi ştiu în siguranţă, aproape de ei şi nu cer prea multă atenţie. Astfel, micuţii fac din ce în ce mai puţină mişcare, aproape deloc!

În acest context, le reamintim părinţilor cât de frumoase şi sănătoase sunt sporturile – indiferent de numele pe care acestea le poartă: atletism, dansuri, balet, arte marţiale, baschet, handbal, patinaj, hochei, tenis etc şi să încurajăm părinţii să –şi îndrume copilaşii şi către acest gen de activităţi, activităţi care sunt sănătoase, recreative, extrem de potrivite chiar dacă nu-şi doresc ca micuţii lor să performeze în aceste direcţii.

De asemenea, ştim cu toţii că pentru a reuşi în viaţă trebuie să înveţi continuu, să ai ca ţintă să-ţi depăşeşti întotdeauna limitele, să fii mai bun decât ai fost ieri. Aşa că, vom avea la eveniment invitate şi companii care au gândit pentru cei mici ateliere de dezvoltare personală.

ED4Lead şi Smart & Happy Child, împreună cu  partenerii săi: Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti şi Direcţia de Siguranţă şi Ordine Publică Bucureşti vă invită la un nou eveniment, în Parcul Tineretului din Capitală (intrarea de la Şincai), în perioada 24-26 iulie: Târgul sporturilor şi al activităţilor recreative şi de dezvoltare personală.

40 de companii din domeniul sporturlui, al activităţilor recreative şi de dezvoltare personală vor avea ocazia să interacţioneze direct cu publicul ţintă, pe de o parte să stea de vorbă cu cei mici şi să le explice la ce ajută genul de sport pe care-l reprezintă şi cât de frumoasă este viaţa de sportiv, sau să le vorbească (în funcţie de specificul companiei) despre joculeţele care se fac în timpul atelierelor de dezvoltare personal, dar vor putea interacţiona şi cu părinţii şi să le prezinte acestora ofertele.

Părinţi şi bunici, mătuşi şi profesori, vă puteţi înscrie micuţii la Crosul Copiilor din data de 25 iulie. Vârsta minimă de înscriere în această mini-competiţie este de 4 ani. De asemenea, îi invităm pe părinţi, alături de pustii lor, să participe la Crosul Familiilor, competiţie care va avea loc tot pe 25 iulie, la ora 10:00. Toţi participanţii de la cursele de cros sunt rugaţi să ajungă în parc la ora 9 şi 30 de minute.

Cursele se vor desfăşura în data de 25 iulie, începând cu ora 10:00, după cum urmează:
– Primul start – Categoria  sub 5 ani şi 5-6 ani – Cursa este de 500m şi este destinată copiilor care vor alerga însoţiţi de către părinţii lor;
– Al doilea start – Categoria 7-9 ani – În această cursă vor alerga copii, dar aceştia pot fi şi însoţiţi de către părinţi.  Se poate opta pentru cursa de 500m sau pentru cea de 800m;
– Al treilea start – Categoria 10-13 ani – În această cursă vor lua startul doar copii şi pot opta pentru cursa de 500m sau pentru cea de 1000m.
– Al patrulea start- Categoriile 14-18 ani şi peste 18 ani- În această cursă vor alerga minori şi adulţi  pentru cursa completă –1 tură în jurul lacului Tineretului.

Toate cluburile de dans din Capitală şi nu numai, sunt invitate la competiţia de dans din 25 iulie: Magic Dans. Exista şi o secţiune separată pentru grădiniţele care vor să vină să ne arate ce au învăţat micuţii lor la cursurile de dans sau pentru micuţii cărora le place să danseze şi vor să urce pe scenă şi să ne încânte cu o reprezentaţie proprie. De asemenea, invităm şi cluburile de arte marţiale şi lupte să urce pe scenă şi să ne arate câte o mică părticică din aceste discipline. 
În plus, pe 24 iulie, vor avea loc şi sesiuni de yoga, începând cu orele 18:30, atât pentru adulţi, cât şi pentru cei mici, dar şi o sesiune specială părinte-copil.
           
Pentru înscrieri la una, sau mai multe, dintre aceste competiţii, trimiteţi e-mail la [email protected]. Înscrierile în competiţia de dans, la demo-urile de arte marţiale şi lupte, şi la competiţiile de cros, se pot face şi direct prin aceste formulare: http://ed4lead.ro/targul-sporturilor-si-al-activitatilor-recreative-si-de-dezvoltare-personala/.
Sau aici: http://smartandhappychild.ro/targul-sporturilor-si-al-activitatilor-recreative-si-de-dezvoltare-personala/.

În cadrul evenimentului, veţi mai putea vedea momente inedite de echitaţie şi veţi avea chiar şansa să călăriţi (chiar dacă nu aţi făcut-o până acum) şi să descoperiţi câteva dintre tainele acestei discipline. Toate acestea se vor desfăşura duminică, 26 iulie, între orele 10:00 – 20:00, prietenii noştri de la Poliţia Călare vor veni de la ora 10:00 cu 6 cai şi 3 câini.
Pe de altă parte, tot în cadrul evenimentului vor avea loc tot felul de ateliere de dezvoltare personală, ateliere special gândite pentru copii.

Urmărește CSID.ro pe Google News