Aleargă cu o carte în mână, pentru o cauză nobilă!

Festivalul de Teatru Independent Underclound îşi propune să ofere spectatorilor o experienţă culturală complexă, iar, pe 22 august, de la ora 10.00, organizatorii şi publicul interesat fac încălzirea pentru deschiderea evenimentului, alergând cu o carte în mână pentru a înfiinţa o bibliotecă.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Aleargă cu o carte în mână, pentru o cauză nobilă!

Festivalul de Teatru Independent Underclound îşi propune să ofere spectatorilor o experienţă culturală complexă, iar, pe 22 august, de la ora 10.00, organizatorii şi publicul interesat fac încălzirea pentru deschiderea evenimentului, alergând cu o carte în mână pentru a înfiinţa o bibliotecă.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, ediţia a VIII a, îşi propune să ofere spectatorilor o experienţă culturală complexă. Astfel, între 22 şi 31 august, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, bucureştenii îşi pot oferi „o cură de oxigen cultural”. Spectacole de teatru independent, spectacole-lectură, lansări de carte, conferinţe, ateliere, o terasă neconvenţională şi un cros cultural inedit sunt câteva dintre propunerile din acest an ale evenimentului.
Iniţiatorii crosului, care va avea loc pe 22 august, de la ora 10.00, pe traseul Arcul de Triumf – Muzeul Naţional al Ţăranului

Român, sunt Chris Simion, regizoare şi scriitoare, şi Valeria van Groningen, multiplă campioană olimpică.

Condiţia înscrierii este ca participanţii să aibă la ei o carte pe care o consideră esenţială pentru cultura lor şi a celorlalţi. După ce s-au înscris şi se dă startul de gimnasta Andreea Răducanu, participanţii aleargă sau merg pe distanţa propusă cu cartea în mână. În plus, când ajung la linia de sosire, o donează bibliotecii „Undercloud”, care va funcţiona în Clubul Ţăranului.

Biblioteca va fi deschisă bucureştenilor pe toată perioada anului. Toţi iubitorii de literatură vor putea împrumuta cărţile gratuit.

Pentru că este un cros atipic, numerele vor fi ataşate ca semn de carte. În acest fel, donaţia va rămâne în amintirea cititorilor şi va intra în istoria bibliotecii.

Crosul este organizat de Festivalul de Teatru Independent Undercloud împreună cu Asociaţia Bucharest Running Club.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Muzica, ajutorul chirurgiei?
Muzica, ajutorul chirurgiei?