AFI Palace Cotroceni găzduieşte până pe 4 octombrie Bucharest Science Festival, un eveniment dedicat ştiinţei şi cercetătorilor.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) împreună cu Centrul de cursuri pentru părinţi- Parentime şi reuneşte cercetători din domenii variate, cu scopul de a dezvălui contribuţia pe care o are ştiinţa în existenţa zilnică.
Ajuns la cea de-a treia ediţie, festivalul se desfăşoară sub forma unor expoziţii, experimente, conferinţe şi dezbateri în care sunt prezentate noi descoperiri din misteriosul Univers, dar şi alte aspecte care fac societatea să funcţioneze într-un ritm normal.
AFI Palace Cotroceni este una dintre gazdele de anul acesta ale festivalului şi îi invită atât pe cei mari, cât şi pe cei mici să participle la evenimentele ce se vor desfăşura, acestea având tematici adecvate pentru ambele vârste.
Bucharest Science Festival începe astăzi cu Noaptea Cercetătorilor. Evenimentul reuneşte reprezentanţi ai Institutelor de Cercetare din domeniul fizicii, mecanicii, ingineriei nucleare, ştiinţelor spaţiale şi multe altele. În cadrul evenimentului vor fi expuse stand-uri, vor avea loc concursuri, dar şi o tombolă. Cei mici se pot înscrie la competiţia „Avioane de hârtie”, iar dacă avionul lor va parcurge cel mai lung drum sau va avea cea mai original execuţie, va fi premiat. Vizitatorii pot afla de la expozanţi informaţii din diverse arii de interes şi pot câştiga premii prin tragere la sorţi.
Până la finalul evenimentului AFI Palace Cotroceni vă invită să vizitaţi şi expoziţiile Universul: Faţa A/ Faţa B şi Energie pentru o lume durabilă. Prima dintre ele prezintă o serie de fotografii menite să îi ajute pe vizitatori să înţeleagă cum s-a ajuns până la nivelul de cunoaştere de astăzi al Universului. Cea de-a doua expoziţie este una interactivă şi propune o serie de 12 experimente, însoţite de panouri explicative ce demonstrează modul în care se produc diferite tipuri de energie, cum se stochează, unde se consumă şi multe altele.
Aşadar,cei pasionaţi de ştiinţă, dar şi curioşii sunt aşteptaţi pentru a descoperi lumea fascinantă a cercetătorilor şi secretele care fac lumea să funcţioneze.