Cum scapi de cicatricile de acnee?

Dacă ai suferit de curând de acnee şi ai rămas cu cicatrici nu aştepta să treacă timpul.
  • Publicat:
Cum scapi de cicatricile de acnee?

Cazurile de acnee reprezintă 60-70% din consultaţiile din cabinetul dermatologic. De cele mai multe ori pacienţii sunt derutaţi sau prost informaţi de anturaj şi de familie şi ajung foarte târziu la medicul dermatolog. Aşa că dacă ai suferit de curând de acnee şi ai rămas cu cicatrici nu aştepta să treacă timpul.

Cicatricile recente sunt mult mai uşor de tratat, iar tehnicile dezvoltate de dr. Daniela Taher, medic specialist dermatologie estetică şi director medical al clinicii Skin Clinic, prin micro injecţii cu acid hiauronic, peelinguri sau laser, permit obţinerea unor rezultate imediate şi ameliorări ce se apropie de 100%.

”O acnee neglijată cu leziuni profunde poate provoca cicatrici. Frecvent, impactul psihologic asupra pacientului este destul de mare: el se poate simţi marginalizat, rejectat, şi îşi poate pierde încrederea în sine. Deseori medicul dermatolog trebuie să fie şi un bun psiholog: să reasigure pacientul, dar şi în acelaşi timp să nu-i creeze iluzii privind tratamentul cicatricilor, de unde importanţa tratării acneei la timp”, explica dr. Daniela Taher, medic specialist dermatologie estetică şi director medical al clinicii Skin Clinic.

Cicatricile apar de obicei după acnee inflamatorie severă şi pot fi de mai multe feluri, caracteristicile lor fiind esenţiale în stabilirea unei scheme de tratament corecte, de aceea trebuie să vă asiguraţi că medicul stabileşte iniţial tipul de cicatrice.

Tratament personalizat în funcţie de cicatrice

”Cicatricile de acnee au o morfologie diferită, cu alte cuvinte pot fi mai mult sau mai puţin adânci şi de acest lucru depinde şi tratamentul. Ele pot avea pereţii verticali, în formă de V sau pot fi etalate. De multe ori la acelaşi pacient întâlnim diferite tipuri de cicatrici, de unde şi necesitatea folosirii de proceduri combinate pentru a obţine rezultate satisafacatoare. Cicatricile cu pereţi verticali se pot trata cu lasere ablative sau nonablative, dar sunt necesare proceduri multiple, iar rezultatele se văd în timp, uneori după luni de zile. Cele cu pereţii în V se pot exciza sau pot fi tratate cu un peeling special CROSS. Cele etalate se tratează combinând procedura de subcizie cu injectarea de filler”, explica dr. Daniela Taher.

Cicatricle recente, superficiale şi care nu sunt foarte adânci, se pot şterge cu peelinguri anti-acnee care au la baza acizi de fructe, salicilic etc. Avantajele folosirii peelingurilor în tratamentul acneei sunt multiple. În primul rând grăbesc obţinerea rezultatelor (la o săptămână după procedură se observă deja o ameliorare), se pot asocia cu tratamentul local şi general fără probleme, tratează nu numai leziunile active, dar şi petele hiperpigmentare postinflamatorii ce apar uneori la persoanele cu pielea închisă la culoare după vindecare.

Dintre peelingurile enumerate mai sus cel pe bază de acid salicilic este cel mai eficient (95-97% pacienţi mulţumiţi). Acesta ameliorează aspectul pielii grase, cu scăderea producţiei de sebum şi micşorarea porilor dilataţi. Peeling-urile se realizează într-o serie de 3-5 şedinţe săptămânale, la 2 săptămâni sau o dată pe lună. După peeling pielea este mai uscată, cu roşeaţă temporară pentru 2-3 zile şi tendinţa la descuamare. Pentru menţinerea rezultatelor să recomandă uneori repetarea procedurii trimestrial.

Cicatricile profunde vor trebui mai întâi excizate cu un instrument special şi apoi tratate prin procedura laser pentru a obţine rezultate excelente. Dacă vom folosi numai o procedură, rezultatele rămân undeva la mijloc. De aceea se recomandă procedurile combinate: excizie şi procedură ablativă (laser), dar aici rezultatele se văd într-un timp mult mai îndelungat.

Ce mai e nou în tratamentul cicatricilor post acnee?

Mulţi dermatologi utilizează dermarollerul, un dispozitiv asemănător unui rulou cu ace fine, de 1-2 milimetri. Rezultatele sunt foarte bune pentru cicatrici rotunde şi elastice, recente. Sunt necesare 3-4 şedinţe un interval de o lună. Procedura se efectuează după aplicarea unei creme anestezice şi este puţin dureroasă. Roşeaţa post procedură poate dura până la o săptămână, însă rezultatele sunt permanente, comparabile cu cele obţinute cu tratamentul cu laser. Un alt avantaj al acestei proceduri este costul mult mai accesibil decât în cazul laserului. 

O metodă nouă pentru cicatricile profunde este injectarea de substanţe de umplere (aceleaşi ca pentru riduri) folosind o tehnică specială cu rezultate imediate în comparaţie cu tratamentele laser. În orice caz e bine cicatricile trebuie tratate cât mai repede pentru că odată cu trecerea anilor ele devin mai vizibile datorită scăderii elasticităţii pielii.

”Secretul cicatricilor de acnee este folosirea unor proceduri combinate. De exemplu în urma injectărilor cu acid hialuronic printr-o tehnică aparte, combinat cu cross peeling şi microdermoabraziune se obţin rezultate foarte bune şi mult mai repede, faţă de intervenţiile cu laser. Se ameliorează astfel nu doar cicatricile, dar şi aspectul general al pielii, care devină mai netedă şi cu porii mai puţin vizibili”, adăugă dr. Daniela Taher.

Toate procedurile sunt realizate de dr. Daniela Taher, medic specialist, dermatologie estetică şi manager medical al clinicii Skin Clinic. Dr. Taher a urmat cursuri de pregătire în Germania şi Franţa în domeniul laserelor ablative, vasculare, pigmentare, tehnici non-invazive de întinerire cutanată, liposucţie şi transfer de grăsime. Dr. Taher este directorul medical al clinicii Skin Clinic, situată în inima Bucureştiului la 5 minute de Piaţă Dorobanţi. Urmăriţi blogul Dr. Taher şi pagina de Facebook.

Urmărește CSID.ro pe Google News
10 soluţii pentru problemele tenului!
10 soluţii pentru problemele tenului!