Ce trebuie să ştii dacă răceşti pe parcursul sarcinii

Dr. Silviu Istoc explica care sunt complicatiile racelilor in sarcina si care este tratamentul corect.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Ce trebuie să ştii dacă răceşti pe parcursul sarcinii

Răceala nu este niciodată plăcută mai ales atunci când eşti însărcinată. Exista peste 200 de virusuri care pot cauza „răceala”, o infecţie a tractului respirator superior. Schimbarea dintre anotimpuri aduce dupa sine si o predispozitie pentru raceli deoacere sarcina suprimă sistemul imunitar. Dr. Silviu Istoc explica care sunt complicatiile racelilor in sarcina si care este tratamentul corect.

“În timpul sarcinii simptomele persistă mai mult decât în mod normal şi pot deveni o ameninţare pentru mamă şi copil în cazul în care apar complicaţii. Viitoarele mame trebuie să fie atente la alimentaţie şi să se ferească de medicamentele care pot afecta dezvoltărea normală a fătului ”,  explică dr. Silviu Istoc, medic specialist obsetetrică-ginecologie.

Răceala este o infecţie virală care se poate transmite prin contact cu o persoană infectată. Organismul depune mai mult efort pentru a se adapta cu noile schimbări realizate de concepţie şi din păcate, acest lucru duce la o sensibilitate crescută a femeilor gravide la boli.

Dacă eşti în primele 12 săptămâni, o febră de peste 38,5 grade Celsius poate determina oprirea din evoluţie a sarcinii sau diverse malformaţii ale bebeluşului. După ce treci de aceste săptămâni, infecţiile în gât sau în nas pe care le poţi contracta în timpul răcelii afectează de asemenea bebeluşul.

“Simptomele unei răceli uşoare pot varia de la nas înfundat sau rinoree, durere în gât puternică, durere uşoară de urechi , strănut, tremurături, tuse, dureri de cap, oboseală până la frisoane, transpiraţie şi febră peste 39 de grade în cazul unei răceli severe. Vizita la medic este obligatorie pentru a te asigura că răceala nu se dezvoltă într-o infecţie mai gravă. Trebuie reţinut însă febra este un mecanism de apărare a sistemului imunitar, de aceea hidratarea este extrem de importantă în perioadele de răceala. Prin transpiraţie se elimină toxinele din organism, deci este un alt proces natural de autovindecare.”, adaugă Dr.Istoc.

Ce faci dacă răceşti în sarcină?

Odihna reprezintă cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru corpul tău (şi pentru copilul tău), atunci când eşti răcită. Organismul tău poate lupta împotriva infecţiilor mai bine atunci când este odihnit.

Hidratarea este esenţială mai ales atunci când eşti răcită este nevoie să bei cel puţin 8 pahare de apă, suc de fructe fără zahăr sau ceai de plante pe zi şi lămâie care poate calma şi o eventuală durere în gât.

Gargara cu apă sărată are şi ea rolul de a reduce durerile, umflăturile, elimină mucusul şi calmează senzaţia de iritare adesea simţită în timpul bolii.

În plus alimentaţia bogată în fructe şi legume poate grăbi procesul de vindecare. Dacă simţi că nu ai poftă de mâncare încearcă să consumi cinci sau şase mese mici pe parcursul zilei începând cu alimente simple, cum ar fi sucuri stoarse şi supe preparate în casă alături de pâine integrală,. De asemenea este foarte important să consumi alimente care luptă împotriva infecţiei precum: banane, afine, morcovi, chilli, merişoare, hrean, ceapă şi alimente ce conţin vitamina C. Atunci când răcim, în corp apare o lipsă de vitamine, în special de vitamina C, deci trebuie să vă alimentaţi cu fructe şi legume, ideal în stare crudă. Pentru că-i sunt prea bine ştiute virtuţile de vitaminizat excepţional este recomandat consumul zilnic de cătină.

Ceaiurile naturale reprezintă un remediu ce ajută la desfundarea sinusurilor congestionate. Poţi încerca un tratament naturist: pui câteva picături de arbore de ceai, mentă sau ulei de eucalipt esenţial într-un bol cu apă foarte fierbinte, te aşezi cu faţa deasupra vasului şi te acoperi cu un prosop pe cap.

În ceea ce priveşte medicamentele, acestea pot fi prescrise doar de medic.

“Anumite medicamente pot afecta fătul. Recomand cu stricteţe un consult de specialitate înainte de consumarea oricărui medicament. Cele mai multe antihistaminice, decongestionantele si siropuri de tuse nu ar trebui sa fie luate atunci cand o femeie este insarcinata, cu exceptia cazului in care acestea au fost prescrise de medic. De obicei, nu au fost testate reactiile la femei gravide si pot avea efecte secundare, periculoase pentru copil. In cele mai multe cazuri, este bine sa iei preventiv paracetamol (acetaminofen) pentru dureri minore. Dar viitoarele mamici trebuie sa evite ibuprofenul si aspirina. Acestea au fost testate si au prezentat efecte negative pentru sistemul nervos al bebelusului. Multe antibiotice sunt sigure in timpul sarcinii, dar, de asemenea, unele nu sunt. Daca nu esti sigura, discuta cu medicul si asigura-te ca faci ceea ce este bine pentru sanatatea ta, dar si a fatului. Cel mai important lucru de facut este sa urmezi instructiunile pentru administrarea medicamentului.  Dacă nu apar complicaţii în perioada răcelii sau a gripei, există însă o serie de remedii naturiste care pot fi încercate acasă”, adaugă Dr.Istoc.

Cum te îngrijeşti să nu mai răceşti

Lucrurile pe care trebuie să le faci pentru a evita răceala şi gripa în timpul sarcinii rămân neschimbate indiferent dacă eşti însărcinată sau nu. O dietă echilibrată, exerciţii fizice regulate şi o igienă corespunzătoare sunt cele mai bune metode prin care îţi creşti imunitatea şi te protejezi de o potenţială răceala.

“Recomand evitarea atingerii ochilor, a nasului şi a gurii şi păstrarea distanţei faţă de persoanele care prezintă simptome de răceală evidente. De asemenea recomand cu consumul de vitamina C naturala din citrice întregi sau suc natural, tocmai pentru că ajută la întărirea sistemului imunitar”, spune Dr.Istoc.

Dr. Silviu Istoc este medic specialist Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetală şi Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă. Mai multe detalii puteţi citi pe www.dristoc.ro şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/DrSilviuIstoc

Urmărește CSID.ro pe Google News