Ziua de 27 noiembrie a fost una specială pentru echipa MiniArtShow by Ioana Ginghină, căci am avut oportunitatea să îi cunoaştem pe copiii de la Asociaţia „Învingem Autismul”.
Vineri după amiază am pornit cu emoţii şi entuziasm, în ciuda vremii capricioase de afară, către sediul Asociaţiei „Învingem Autismul”. Ne-am bucurat nespus când am primit invitaţia de la doamnele minunate care se ocupă de sediu şi am hotarat, de comun acord, să facem un atelier creativ, în care cei mici să îşi creeze propriile păpuşi, după bunul lor plac.
La început am făcut cunoştinţă cu fiecare copil, cu echipa lor, cu voluntarii, locaţia, dar şi cu câteva păpuşi-personaje celebre, pe care le aduseserăm cu noi. Astfel ne-au trecut şi nouă şi lor emoţiile şi am putut merge mai departe cu atelierul creativ. Am fost plăcut surprinşi de entuziasmul copiilor, de grija cu care erau îndrumaţi şi, mai ales, de păpuşile multicolore pe care le-au realizat.
Odată papuşile create şi poveştile ascultate, am trecut la joacă şi distracţie! Printre „ape de curcubeu”, baloane de săpun, cântece şi dans am reuşit să îi cunoaştem mai bine pe cei mici şi să ne bucurăm împreunaăcu ei de câteva clipe pure de fericire.
Noi ne-am bucurat să le fim alături şi vom reveni cu siguranţă la centru. Dar şi voi puteti ajuta, chiar de acasă, căci asociaţia a început o campanie prin SMS.
Astfel, dacă vreţi să sustineţi programele Centrului Multidisciplinar “Învingem Autismul”, puteţi dona lunar 2 euro, trimiţând la numărul 8844 un SMS cu textul AUTISM. Numărul este valabil în reţelele Orange Romania şi Vodafone Romania. Veţi primi un mesaj de confirmare de la numărul 8844. Acest lucru înseamnă că v-aţi abonat cu succes la o donaţie lunară de 2 euro. Din acest moment, donaţia dumneavoastră se va efectua automat, în fiecare lună până în momentul în care veţi decide să nu mai donaţi. De exemplu, dacî trimiteţi textul de abonare în data de 1 a lunii, în fiecare lună, în data de 1, veţi fi taxat cu cei 2 euro. Dacă trimiteţi textul de donaţie în data de 31, veţi fi taxat într-una din datele: 28, 30 sau 31 ale lunii.