Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă care ar putea revoluţiona tratarea cancerului, după ce o echipă de cercetători a reuşit să inhibe dezvoltarea proteinei ce este responsabilă cu declanşarea a 30% dintre toate formele de cancer, notează Mediafax.
Până acum s-a ştiut că proteina RAS este responsabilă în mod direct de 30% dintre toate formele de cancer şi este implicată în mod indirect de dezvoltarea celorlalte boli.
Cercetătorii au încercat să găsească o variantă de a constrânge acţiunea proteinei timp de mai bine de 30 de ani, iar acum oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Toronto au descoperit o metodă prin care să „oprească” proteina RAS, folosind un medicament experimental, descoperire ce ar putea reprezenta un adevărat succes în lupta împotriva cancerului.
În mod normal, proteina RAS ajută la dezvoltarea celulelor, însă aceasta poate să cauzeze şi o creştere incontrolabilă a celulelor “mutante” sau neregulate. Ca rezultat, RAS joacă un rol important în dezvoltarea unor forme de cancer, în special cel pancreatic.
Profesorul Michael Ohh şi echipa sa au descoperit acum o altă proteină, SHP2, ce s-a dovedit a fi extrem de eficientă în inhibarea proteinei RAS.
Astfel, oamenii de ştiinţă au fost şocaţi să descopere că medicamentul ce inhibă proteina RAS, bazat pe SHP2, a redus tumorile pe care a fost experimentat cu peste 80%.
“Rezultatele inhibatorului au fost incredibile – am fost chiar şocaţi! Nimic nu a mai avut un asemenea efect până acum”, a mai declarat Ohh.
Studiul a fost recent publicat în revista Nature Communications, iar acum oamenii de ştiinţă vor lucra cu un chirurg de la Universitatea din Carolina de Nord, pentru a încerca medicamentul pe şoareci ce au tumori pancreatice asemănătoare cu cele ale oamenilor.