Sportul şi sistemul osos, prieteni şi duşmani

A urcat pe Kilimanjaro, iar pentru aceasta s-a pregătit minuţios. Consideră că românii nu stau deloc bine la capitolul ”sport” şi incriminează fumatul pentru multe dintre problemele sistemului osos. Spune că multe persoane care se accidentează când fac sport neglijează leziunile, cu riscurile de rigoare. Am stat de vorbă cu specialistul ortoped Vlad Predescu, care ne-a descris şi dieta ideală pentru a nu avea probleme cu oasele.

CSÎD: Care sunt cele mai frecvente accidentări la sport?

Dr. Vlad Predescu: Accidentele cele mai frecvente sunt legate de patologia genunchiului, pe primul plan aflându-se leziunile ligamentare şi cele meniscale. De cele mai multe ori, aceste leziuni sunt foarte dureroase şi forţează imediat pacientul să facă o vizită la ortoped. În alte cazuri, însă, problemele sunt neglijate, întrucât pacientul este de părere că respectivele dureri vor trece de la sine. Nimic mai neadevărat: aceste leziuni nediagnosticate la timp duc la degradarea lentă şi ireversibilă a articulaţiei genunchiului. Astfel, încet, încet, apare uzura cartilajului, cunoscută sub numele de artroză. Când apar leziunile pe cartilaj, putem spune că articulaţia a îmbătrânit, apar dureri intense care nu îi mai permit pacientului să facă sport. Din categoria leziunilor ligamentare, cea mai importantă aş putea spune că este ruptura de ligament încrucişat anterior, des întâlnită la fotbal, handbal, baschet sau schi. Această leziune duce la instabilitatea articulară descrisă de pacient sub formularea generală de „îmi scapă genunchiul”. În acest moment, dacă nu se efectuează intervenţia chirurgicală de reconstrucţie a ligamentului încrucişat, poate începe procesul de îmbătrânire a genunchiului şi de apariţie a artrozei.

Recomandări

Alergatul pentru o perioadă şocant de scurtă poate îmbunătăţi starea de sănătatea

Alimente care intaresc sistemul osos

CSÎD: Care sunt riscurile sportului fără antrenor?

Dr. V.P.: Sportul fără antrenor, dacă este efectuat la un nivel redus de intensitate şi fără a avea un scop legat de creşterea efectivă a performanţelor fizice, nu are nici un risc. Aş spune, mai degrabă, că cel mai riscant este să nu faci sport deloc. În cazul în care dorim să creştem semnificativ performanţele corpului nostru şi să ne supunem unor exerciţii deosebit de intense, atunci este nevoie de antrenor. Prezenţa acestuia reduce riscul unor accidente sau instalarea febrei musculare şi, de asemenea, antrenorul poate să efectueze un plan coerent de exerciţii pentru a ne atinge mai uşor obiectivele. Chiar dacă dorinţa personală este foarte mare, absenţa unui plan organizat, girat de un specialist, complică foarte mult lucrurile şi există riscul mare de a nu atinge vreodată forma fizică propusă. Aici vă pot exemplifica şi din experienţa personală. Ani buni, am făcut extrem de mult sport de competiţie (baschet şi schi) şi, animat de o mai veche dorinţă de-a mea, am decis, în urmă cu ceva timp, să urc pe Kilimanjaro, cel mai înalt munte din Africa. Iniţial, am început să mă antrenez fără supraveghere şi am constatat că sunt în urmă cu rezultatele necesare ascensiunii. Am apelat apoi la un antrenor şi, când am început pregătirea fizică organizată, am fost capabil ca, după patru luni de muncă, să duc ascensiunea la bun sfârşit. A fost unul dintre acele momente de satisfacţie personală care reuşesc să îţi marcheze viaţa şi activitatea. 

CSÎD:  Alergarea e la modă, dar se face, de multe ori, fără repere. E nevoie de o evaluare medicală înainte?

Dr. V.P.: Atunci când nu sunt probleme medicale cunoscute, nu este neapărat necesar, cel puţin din prisma specializării mele. Uneori, după primele alergări, pot apărea dureri la nivelul articulaţiilor sau chiar mărirea în volum a lor. Acesta este primul semnal că trebuie să ne îndreptăm către un ortoped pentru o evaluare generală.

CSÎD:  Cât de vulnerabile sunt articulaţiile românilor, având în vedere sedentarismul, obezitatea, sportul făcut după ureche?

Dr. V.P.: Sunt extrem de vulnerabile deorece noi, românii, nu avem în cultura noastră mişcarea sau, mai exact, sportul practicat corect şi cu regularitate. Obezitatea duce întotdeauna la artroză, cu distrugerea ireversibilă a articulaţiei. Sigur că, la un anumit moment, putem apela la medicina regenerativă a cartilajului care ne permite refacerea parţială sau totală a acestor probleme, dar numai atunci când nu este prea târziu. 

CSÎD: Care este vârsta ideală pentru o evaluare ortopedică?

Dr. V.P.: Nu există o vârstă ideală. Pacientul trebuie să se prezinte la ortoped ori de câte ori apar dureri, instabilităţi, tumefacţii la nivelul unei articulaţii. În momentul în care aceasta nu mai funcţionează în parametri optimi, este momentul unei vizite la medic.

CSÎD: Se apropie sezonul de schi şi de patinaj. Ce îi sfătuiţi pe amatorii sporturilor de iarnă?
Dr. V.P.: Într-adevăr, în această perioadă, este nevoie de multă atenţie şi pregătire. În ultimii ani, accidentele de schi s-au dublat şi a crescut foarte mult numărul pacienţilor cu leziuni meniscale şi ligamentare la nivelul genunchiului, precum şi cei cu fracturi. În primul rând, aş insista pe pregătirea specifică pentru sezonul de schi: antrenarea musculaturii coapsei şi, mai ales, a echilibrului şi a propriocepţiei musculare. Toate acestea se fac în cadrul unor exerciţii specifice de pregătire fizică, care se pot discuta cu medicul ortoped sau cu preparatorul fizic. Apoi, aş insista asupra recunoaşterii propriei valori în practicarea schiului şi adaptarea vitezei şi dificultăţii pârtiei la aceasta. Mulţi pacienţi încerca să braveze pe pârtie şi, nu de puţine ori, ajung accidentaţi la camerele de gardă.

CSÎD: Ce dietă ar trebui să urmăm pentru un sistem osos sănătos?
Dr. V.P.: Dieta ar trebui să înceapă cu mişcare. Mişcarea contribuie cel mai mult la întărirea sistemului osos. Alături de aceasta, o masă bogată în lactate şi fructe duce la un sistem osos corect dezvoltat. Problema este legată de momentul în care se întâmplă acest lucru. Ideal este să se înceapă din copilărie şi atunci adultul va fi armonios dezvoltat. Din păcate, în şcolile noastre este un dezastru în ceea ce priveşte educaţia pentru activităţile sportive. În Bucureşti, de exemplu, începând cu perioada gimnazială, nu sunt mai mult de 1-2 copii într-o clasă care fac sport de performanţă. Dacă ne raportăm la perioada liceului, atunci cred că rămân 1-2 copii pe an. Acestea sunt perioadele ideale pentru dezvoltarea sistemului osos şi, din păcate, şi cele mai neglijate din multe puncte de vedere. 

CSÎD: Care sunt alimentele şi obiceiurile care dăunează sănătăţi sistemului osos?
Dr. V.P.: Din punctul meu de vedere, fumatul este cel mai nociv. Acesta este extrem de periculos, mai ales că studiile medicale au demonstrat că rata de vindecare a unei fracturi sau a unei rupturi de ligament este afectată şi, în unele cazuri, nu se petrece la fumători. Complicaţiile acestora, când vorbim de chirurgia ortopedică, sunt mult mai mari. Alt obicei nesănătos este sedentarismul, deoarece poate accentua osteoporoza.