L’Oreal a prezentat la târgul internaţional Consumers Electronics Show (CES) 2016 de la Las Vegas un plasture inteligent care este capabil să monitorizeze expunerea pielii la acţiunea dăunătoare a razelor ultraviolete şi să prevină astfel cancerul, potrivit Mediafax.
Acest produs va fi lansat în 16 ţări, inclusiv în Marea Britanie, în vara acestui an şi va fi distribuit gratuit. Plasturele include în structura sa ultrafină o vopsea albastră fotosensibilă, care îşi schimbă culoarea atunci când produsul este expus la razele ultraviolete.
Persoana care îl poartă trebuie să facă însă o fotografie cu acest plasture şi să o descarce apoi pe internet într-o aplicaţie specifică, pentru a vedea rezultatele.
Plasturele a fost dezvoltat de departamentul de tehnologie din cadrul companiei L’Oreal, reprezentat de o echipă de 25 de cercetători care lucrează în mai multe oraşe ale lumii, inclusiv la New York, Paris şi Singapore.
Produsul în cauză, denumit „My UV Patch”, este mai subţire decât un plasture obişnuit şi poate să reziste aplicat pe piele pentru o perioadă de până la cinci zile. „My UV Patch” este un produs de unică folosinţă şi poate fi aplicat pe orice zonă a corpului.
Pe piaţă există deja alte câteva dispozitive care măsoară expunerea la razele ultraviolete, însă L’Oreal afirmă că „My UV Patch” este primul exemplu de dispozitiv portabil care este flexibil.
Pe de altă parte, producătorii săi avertizează că plasturele nu a fost creat cu scopul de a-i reaminti purtătorului faptul că trebuie să îşi aplice pe piele
cremă de protecţie solară, ci doar pentru a monitoriza nivelul de expunere la radiaţia ultravioletă, funcţionând ca un semnal de avertizare.