Atunci când i-am mărturisit prietenului meu că sunt tentată să încep să fac injecţii cu toxină botulinică pentru a elimina ridurile de expresie, mi-a pus în faţă un manual naturist. Pe coperta cărţii stătea semeţ cel mai frumos condiment din lume: anason stelat.
Mi-a mai recomandat ca mai întâi de programarea la medicul estetician, să încep prin a dormi nopţile, să fac yoga şi să beau apă. Dacă încă nu am fost convinsă că voi scăpa de riduri fără injecţiile minune, recunosc că norocoşii sunt cei care reuşesc să adoarmă înainte de ora 23.00, între 23.00 pm şi 03.00 am organismul secretă hormoni de creştere, necesari pentru sănătatea organelor dar şi pentru păstrarea tinereţii. Însă m-am îndrăgostit de anasonul stelat. Nu m-am oprit decât pentru a pune în ceaiul de plante neîndulcit o sămânţă de anason proaspăt pisată.
Iată ce am aflat. Românii obişnuiesc să crească anason în grădini, ca plantă aromată, însă anasonul stelat este diferit atât ca formă, cât şi ca aromă şi proprietăţi. Este originar din China şi Vietnam şi a fost adoptat şi de ţările mediteranene. În general, este folosit în bucătărie pentru aromatizarea diverselor preparate dulci sau pentru reţete cu carne.
Aroma deosebită a anasonului stelat este apreciată şi de iubitorii de băuturi alcoolice, condimentul fiind un ingredient esenţial în prepararea unor băuturi ca absintul. Însă este prezent în amestecurile de condimente folosite la vin fiert. De asemenea, cine nu îşi aminteşte de gustul copilăriei, gustul de turtă dulce?
Sunt nenumărate: antispastice, carminative, ajută la fluidizarea secreţiilor bronşice expectorant în bronşită, este diuretic şi contribuie la calmarea durerilor abdominale şi la eliminarea gazelor intestinale. Ceaiul de anason revigorează activitatea pancreasului, ajută la eliminarea viermilor intestinali, calmează migrenele, combate anorexia şi este eficient în tratamentul asteniei.
Atenţie, însă anasonul nu este recomandat bolnavilor de ulcer duodenal, de enterocolite şi de gastrite.
Cum păstrăm anasonul? Se păstrează întreg, în spaţii uscate şi întunecoase. Se recomandă a fi măcinat doar înainte de a fi folosit, deoarece îşi pierde aroma.
Anasonul stelat este folosit pentru infecţiile tractului respirator, inflamaţii ale plămânilor, tuse, bronşită, gripă, dar în cazuri de anorexie pentru stimularea poftei de mâncare. Unele femei spun că ajută la creşterea libidoului sexual, la stimularea lactaţiei şi la reglarea menstruaţiei.