Medicii au demonstrat că sentimentul produs în timpul unor evenimente fericite poate declanşa o afecţiune cunoscută sub numele de „Sindromul inimii fericite”, care poate avea un efect similar unui atac de cord şi poate fi fatal, dacă nu este tratat în timp util, scrie Descoperă.
„Sindromul inimii distruse” a fost descoperit în anul 1990, de către medicii de la Spitalul Universitar din Zürich, Elveţia. Specialiştii au întocmit atunci o bază de date cu persoane care au suferit atacuri de cord. Rezultatele obţinute până în acest moment arată că cele mai multe atacuri de cord au fost declanşate de episoade de stres emoţional acut, cum ar fi durerea, frica sau furia.
Dar, pentru 20 dintre de persoanele studiate, afecţiunea a fost precipitată de evenimente fericite şi vesele, cum ar fi o petrecere organizată cu ocazia unei zile de naştere, o nuntă sau celebrarea câştigului echipei favorite.
Doctorul Jelena Ghadri, cardiolog rezident la Spitalul Universitar din Zürich, a venit cu ideea că medicii ar trebui să studieze în detaliu atât evenimentele triste, cât şi cele fericite, care au fost recunoscute drept cauze ale declanşării atacurilor de cord.