HARTA Online a Fermelor Româneşti: De unde poţi mânca bio, direct de la producător

PlatFerma, o iniţiativă pentru agricultura viitorului, este un spaţiu online unde, aşa cum susţine Ada Ţeicu, iniţiatoarea acestui demers, oamenii pot afla cine şi unde sunt fermierii României, ce produse naturale oferă munca lor, cum au grijă de gospodăria proprie, ce îi inspiră şi ce îi motivează.
  • Publicat:
HARTA Online a Fermelor Româneşti: De unde poţi mânca bio, direct de la producător

PlatFerma, o iniţiativă pentru agricultura viitorului, este un spaţiu online unde, aşa cum susţine Ada Ţeicu, iniţiatoarea acestui demers, oamenii pot afla cine şi unde sunt fermierii României, ce produse naturale oferă munca lor, cum au grijă de gospodăria proprie, ce îi inspiră şi ce îi motivează.

Ce produse poţi cumpăra direct din fermă

Aceasta este una dintre ideile pe care se bazează iniţiativa echipei PlatFerma, formată în principal din 2 persoane, Ada şi Mădălina, care, din dorinţa de a face cunoscută munca agricolă, au pus bazele unei platforme dedicate fermierilor, pentru că fermierul de astăzi este în ton cu vremurile şi poate ajunge în casele noastre şi prin intermediul noilor tehnologii, informează expunere.com.

PlatFerma este felul în care găsim, cunoaştem şi învăţăm despre producătorii din România. În fapt, este o platformă online unde fermierii îşi pot contura diversitatea produselor, iar gurmanzii găsesc hrană autohtonă, crescută natural, local. Aşa cum angajaţii fac schimb de informaţii la locul de muncă cu colegii de breaslă, aşa fermierii se pot informa despre bunul mers al gospodăriei altora din domeniul lor, agricultura. Aici ei pot deveni mai vizibili, se cunosc unii pe alţii, învaţă să se susţină şi să se alieze creativ pentru a surprinde nevoile tuturor celor pe care îi hrănesc“, a declarat Ada Ţeicu, conform alternativenewsromania.blogspot.ro.

Pornind de la aceste idei, a luat naştere Harta Fermelor, categoria care atrage atenţia încă de la primul clic. Este vorba despre o hartă care îndrumă oamenii spre fermele apropiate marilor oraşe, ce şi de unde pot cumpăra.

Harta punctează locurile din ţară unde se află fermele împărţite pe judeţe şi cuprinse în nouă categorii, care includ elementele unei alimentaţii diversificate, delicioase, autohtone. PlatFerma a pornit întâi spre fermele din jurul Braşovului, pe care le vizitează şi le cunoaşte. Noi încurajăm consumul local de hrană, aşa că e natural să ne uităm în propria grădină înainte de a porni în aventură prin diferite zone ale ţării. Criteriile de selecţie pentru Harta Fermelor şi Portret de Fermier, categoria care prezintă poveştile fermierilor ce apar pe hartă, aduc în prim plan naturaleţea. Pornind de la ciclul natural, seminţele folosite, libertatea oferită animalelor de fermă, până la felul în care produsele sunt culese şi uneori procesate, toate detaliile formează întregul care ne umple de viaţă şi sănătate“, a mai adăugat Ada.

Urmărește CSID.ro pe Google News