Fie că este vorba despre ţinuta obligatorie de la birou sau poate vrem să accentuăm o ţinută elegantă, cele mai multe dintre noi cunoaştem prea bine durerea provocată de purtatul tocurilor.
Pantofii cu toc nu modifică doar postura picioarului, ci postura întregului tău corp, având un impact semnificativ asupra modului în care mergi. Purtatul tocurilor pentru o perioadă lungă de timp poate vătăma un nerv, muşchi sau tendon şi cauza o durere de nesuportat. De fiecare dată când porţi pantofi care sunt prea strâmţi, care îţi presează forma naturală a piciorului, doctorii atrag atenţia că aceştia mai mult ca sigur iti vor provoca dureri.
De la tot felul de trucuri cu bandă adezivă şi creme miraculoase, există zeci de remedii care susţin că pot combate durerea cauzată de purtatul tocurilor. Dar care dintre acestea funcţionează de fapt?
Podologul Michael Harrison – Blout a explicat pentru express.co.uk ce se află în spatele durerii de picioare: „Cu cât este mai înalt pantoful, cu atât durerea este mai mare. Orice toc de peste 2-3 cm îţi pune în pericol piciorul. Poziţia descendenta a piciorului are impact asupra articulaţiilor subtalare şi a gleznelor pentru că îţi fortezţi piciorul să ia o formă nenaturală, o pozitie în care piciorul are mai puţin şanse să facă faţă presiunii şi şocurilor din cauza alterării patternului de mers. Articulaţiile vor fi mai instabile.”
Specialiştii au demonstrat că atunci când porţi tocuri îţi striveşti degetele şi îţi forţezi piciorul să ia o “formă nenaturală” ce poate provoca diferite afecţiuni, pentru că se pune presiune pe oasele sesamoide, oasele mici de sub degetul mare, iar greutatea corpului se mută pe călcâi, provocând probleme gleznei.
Michael Harrison explică: „În mod ideal, sfatul meu ar fi să nu porţi tocuri. Dar dacă asta nu este o opţiuni, poţi minimalize riscul alegând să le porţi doar în momentele în care chiar ai nevoie. Dacă le porţi la birou, încearcă să mergi cu alţi pantofi până la acolo şi apoi să te schimbi cu tocuri. Înălţimea ideală pentru tocuri este de 2 cm, orice peste 3 cm poate cauza probleme. Dacă foloseşti perniţe nu vei preveni neapărat durerea pe termen lung, dar pot fi de ajutor în a o întârzia.”
Recent, beauty bloggeri propun un remediu simplu pe care îl poţi face acasă şi susţin că acest trup poate ameliora durerea. Cei care l-au încercat garantează că este cel mai bun artificiu pentru a ”păcăli” incomozii pantofi cu toc. Soluţia la care apelează? Nu ai nevoie decât de plasturi sau bandă adezivă suficient de rezistentă. Lipeşte cu bandă adezivă al doilea şi al treilea deget de la fiecare picior, după care încalţă-te cu pantofii. Vei vedea că aceştia devin pe loc mai comozi. Explicaţia este una logică: cele două degete prinse sunt cele mai lungi şi cel mai adesea încurcă statul în picioare pentru o perioadă mai lungă de timp. Prinzându-le astfel, nu doar că le micşorezi, dar le şi protejezi atunci când intră în pantof.
Specialistul Michael Harrison comentează acest truc: „Se pare că este corelat cu minimalizarea riscului de a dezvolta neuromul lui Morton. Presupun că idea este de a micşora distanţa dintre cele două degete, cu toate acestea nu pare a există nicio dovadă ştiinţifică, iar lipirea lor cu bandă adezivă nu împiedică împingerea nervului înspre degetul mijlociu mai mult decât este normal, ceea ce poate cauza iritaţie şi posibila lărgire a nervului.”
Cel mai comun simptom al neuromului Morton este durerea localizată în spaţiul trei interdigital urmat de spaţiul doi şi patru. Durerea poate fi ascuţită sau surdă şi este accentuată de purtarea unor pantofi sau în timpul mersului.
Dacă totuşi nu te poţi abţine să porţi tocuri, iată cum poţi scăpa de dureri: