Fondatorul trupei “Londonbeat” vine la Bucuresti să explice cum muzica te poate face mai eficient la birou

Dacă citeşti acest text în timp ce eşti la birou, atunci fă o pauza mai lungă şi parcurge-l până la final.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Fondatorul trupei “Londonbeat” vine la Bucuresti să explice cum muzica te poate face mai eficient la birou

Dacă citeşti acest text în timp ce eşti la birou, atunci fă o pauza mai lungă şi parcurge-l până la final. E în beneficiul tau. Iar dacă şeful tău vede că faci altceva decât job-ul obişnuit, spune-i că e şi în avantajul lui să te lase să termini articolul.

Aşadar, să-l cunoaştem pe Will. 

În ultimii 7 ani, Will Henshall şi-a dedicat timpul găsirii celor mai bune soluţii pentru a creşte nivelul atenţiei atunci când studiezi, munceşti sau citeşti. Totul prin muzică. 

„Muzica potrivită, la locul potrivit, la timpul potrivit”, acestea sunt coordonatele pe care se bazează focusatwill.com

O companie în care studierea activităţii creierului uman se combină cu ultimele tehnologii audio, pentru a oferi instrumentele necesare creşterii performanţelor. 

Will e unul dintre cei peste 100 de speakeri care vor veni săptămâna viitoare la ICEEfest – cel mai mare festival dedicat Internetului din regiune, care are loc la Bucuresti.

De ce asculţi muzica greşită la birou.

Şi-a folosit cunoştinţele muzicale şi a apelat la neuro-specialişti pentru a vedea cât de eficient e să asculţi muzică atunci când atenţia ta e in principal acordată unui alt subiect.

„Muzica e construită pentru a atrage atenţia părţii conştiente a creierului uman. De asta muzica pe care o ascultăm zi de zi şi ne place, trebuie evitată atunci când muncim”, spune Will Henshall.

Da, fredonarea unei melodii sau bătaia din picior a ritmului te scoate din zona de atentţe sporită. Iar aici intervin specialiştii de la focus@will, care au creat/ remixat o bază muzicală impresionantă, ce acoperă nevoile mai multor tipologii umane.

Fie că îţi place stilul mai alert sau din contră vrei să asculţi ceva mai lejer, din punctul de vedere al lui Will, totul se rezumă la doua aspecte atunci când vrei să te focusezi mai bine: muzica fără voce şi fără instrumente gen saxofon sau chitară electrică. 

Toate astea activează zonele distracţiei din creierul uman, ceea ce nu e tocmai în spiritul eficacităţii la birou.

Ponturi pentru a fi mai eficient la birou:

  • dupa maxim 90 de minute trebuie să faci o scurtă pauză
  •  alege un scaun/ fotoliu confortabil
  • nu sta niciodată cu spatele la uşa de la intrare
  •  ignoră reţelele sociale
  •  nu asculta niciodată muzica ta preferată

Aceste idei sunt extrase din discursul lui Will Henshall din cadrul TEDx Bruxelles. 

Will din mileniul trecut.

Am vorbit despre experienţa muzicală a lui Will dar nu am amintit nimic concret. Ei bine, Will Henshall este fondatorul trupei Londonbeat

E destul de uşor să vă amintiţi genul pentru că formaţia a avut 2 hit-uri #1 în topul Billboard: „I’ve been Thinking About You” (1991)  şi „Come Back” (1995). 

Will Henshall vine la ICEEfest – Interactive Central and Eastern Europe Festival -pentru a detalia multitudinea informaţiilor care au pus bazele la focus@will

Nu rataţi discursul lui Will, pe 9 iunie, de la ora 12.30, pe Innovation Stage 1.

Biletele sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului.

Urmărește CSID.ro pe Google News