Grăsimile saturate şi riscul mortalităţii timpurii (STUDIU)

Studiul afirmă faptul că un consum ridicat de grăsimi trans şi grăsimi saturate, inclusiv cele din carne roşie, unt sau margarina, este legat de o rată de mortalitate mai mare în comparaţie cu acelaşi număr de calorii din carbohidraţi.
  • Publicat:
Grăsimile saturate şi riscul mortalităţii timpurii (STUDIU)

Dacă te-ai bucurat când ai aflat că un studiu declară untul ca fiind benefic pentru sănătate, ar trebui să ştii că o cercetare amplă realizată la Harvard a infirmat acest lucru. Iar dacă îţi plac grăsimile saturate (unt, untură, matgarină), află că acelaşi studiu spune că te afli în populaţia cu risc mare de deces precoce.

Oamenii care mănâncă mai multe grăsimi saturate întâmpină un risc mai mare al decesului precoce, afirmă unui studiu care contrazice afirmaţiile recente conform cărora  „untul este benefic pentru sănătate”. Studiul de la Harvard, din cadrul Şcoalii de Sănătate Publică din Statele Unite, a urmărit 126.000 de persoane timp de trei decenii pentru a evalua impactul dietei lor asupra sănătăţii şi durata de viaţă a acestora.

Cercetătorii susţin că aceasta este cea mai detaliată şi puternică examinare care urmăreşte efectele consumului diferitelor tipuri de grăsimi. Studiul a inclus 126.233 de participanţi din două studii mari pe termen lung – studiu de sănătate a asistenţilor medicali şi a cadrelor medicale – care au răspuns la întrebările sondajului la fiecare doi, patru ani cu privire la dieta lor, stilul de viaţă şi de sănătate, timp de până la 32 de ani.

Concluziile sale sunt contrare celor ale unui studiu publicat de National Obesity Forum în luna mai, care a declarat că oamenii ar trebui să mănânce mai multe grăsimi şi mai puţine glucide, negând liniile directoare nutriţionale oferite de Public Health England. Cei din urmă recomandau ca oamenii să consume mai puţin unt şi carne roşie. Ulterior, mai mulţi membri ai forumului, inclusiv directorul clinic, au demisionat.

Publicaţia US Jama Internal Medicine afirmă faptul că un consum ridicat de grăsimi trans şi grăsimi saturate, inclusiv cele din carne roşie şi unt, este legat de o rată de mortalitate mai mare în comparaţie cu acelaşi număr de calorii din carbohidraţi.
Mai important, spun ei, au descoperit faptul că rata mortalităţii a scăzut cu 11% – 19%  la persoanele care au consumat grăsimi nesaturate, comparativ cu persoanele care au consumat acelaşi număr de calorii sub formă de carbohidraţi. Fiecare creştere de 5% a consumului de grăsimi saturate, comparativ cu carbohidraţii a ridicat rata de mortalitate cu până la 8%.

Înlocuirea a doar 5% a caloriilor din grăsimile saturate – aproximativ 15g – cu aceeaşi cantitate de grăsimi polinesaturate, cum ar fi uleiul de măsline a fost asociată cu un risc de până la 27% mai scăzut al decesului precoce. Ei au prezentat un risc mai mic de deces nu numai ca urmare a bolilor cardiovasculare şi cancer, dar, de asemenea, boli neurodegenerative precum Alzheimer şi Parkinson, şi boli respiratorii, comparativ cu persoanele care au continuat să mănânce o mulţime de produse alimentare care conţin grăsimi saturate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult