5 motive ca să faci o detoxifiere în natură

Programele dezvoltate de specialişti în nutriţie, yoga, pilates şi well-being te pot învaţa cum să te regaseşti pe durata a câteva zile de retreat educaţional, concentrat pe detoxifierea metabolică şi echilibru interior.
  • Publicat:
5 motive ca să faci o detoxifiere în natură

Când vine vorba de priorităţi, câte dintre noi ne punem pe primul plan, înaintea familiei, a prietenilor, a colegilor? Câte dintre noi facem ceea ce ne dorim cu adevărat, în detrimentul responsabilităţilor zilnice? Când uiţi de tine, corpul, sufletul şi mintea ta suferă. Le poţi alina, însă, reconectându-te cu tine însăţi. Programele dezvoltate de specialişti în nutriţie, yoga, pilates şi well-being te pot învaţa cum să te regaseşti pe durata a câteva zile de retreat educaţional, concentrat pe detoxifierea metabolică şi echilibru interior. Iată 5 motive ca să te bucuri de un astfel de program.

1.O minte calmă prin yoga şi meditaţie
. Fiecare zi începută cu o sesiune de yoga este o zi care aduce energie şi entuziasm până în amurg, mai ales când practicăm exerciţiile în aer liber. O modalitate perfectă de a ne elibera de tensiune şi oboseală, yoga contribuie la scăderea nivelului de cortizol, hormonul stresului, îmbunătăţeşte respiraţia, măreşte concentrarea şi aprofundează relaxarea. Iar „sentimentul de relaxare profundă care ne invadează interiorul după fiecare şedinţă de yoga, nu este altceva decât rezultatul scăderii tensiunii arteriale, a circulaţiei şi a digestiei îmbunătăţite şi a unei respiraţii calme şi profunde”, consideră Adina Botan, psihoterapeut şi instructor de Hatha Yoga Traditional şi Ashtanga Yoga & Vinyasa Flow. În plus, beneficiile unei ore de meditaţie înainte de culcare se reflectă într-un somn liniştit şi adânc, pe durata căruia mintea ta se reface în profunzime.

2.Un corp antrenat datorită sesiunilor de pilates. Exerciţiile de pilates şi-au dovedit din plin beneficiile asupra corpului şi organismului,  De la îmbunătăţirea flexibilităţii muşchilor şi a articulaţiilor, consolidarea posturilor corporale şi reducerea presiunii din coloana vertebrală la ameliorarea funcţionării organelor şi a sistemului imunitar. Practicat în aer liber, însă, pilates este cu atât mai benefic. Aceasta întrucât expunerea la soare ajută organismul să producă în mod natural peste 80% din necesarul zilnic de vitamina D,  alungând oboseala şi depresia şi protejând, totodată, sistemul cardiovascular.

Aerul proaspăt îmbunătăţeşte rezistenţa la efort şi creşte stima de sine, în timp ce exerciţiile practicate în grup te vor super motiva, rezultatele asupra siluetei tale fiind rapid vizibile. „Împreună, putem învăţa să atingem maximum de performanţă de care este capabil corpul nostru, concentrându-ne pe postura trupului, dar şi pe energia pozitivă de care vom beneficia în timpul antrenamentului şi, mai ales, după aceea”, afirmă Luminiţa Petrişor, antrenor de pilates.



3.Un stil de viaţă sănătos deprins la workshopurile de nutriţie şi well-being. Mănâncă sănătos, fă sport şi renunţă la excese. Teoria pare simplă, nu-i aşa? Când vine vorba de practică, însă, lucrurile stau puţin diferit. Aceasta întrucât organismul fiecareia dintre noi este unic şi reactionează diferit la diverşi stimuli. De aceea este important să ai alături un nutriţionist care să te îndrume spre un stil de viaţă sănătos, potrivit nevoilor tale. Mai mult, dincolo de sfaturile nutriţionişilor, o viaţă sănătoasă implică şi găsirea unei formule care să contribuie la diminuarea stresului zilnic şi găsirea echilibrului interior. Well-being presupune bunăstare, dar nu materială, ci spirituală, obţinută prin exerciţiul minţii şi controlul emoţiilor.



4.Un metabolism refăcut în 3 zile de detox. Principalul avantaj al oricarei cure de detoxifiere este faptul ca organismul beneficiază de o binemeritată pauză, concentrându-se doar pe eliminarea toxinelor acumulate şi pe repararea funcţiilor ficatului, ale rinichilor, plămânilor şi colonului. Un detox pe bază de hrană proaspătă lichidă are, însă, mult mai multe beneficii. „În primul rând, sucurile obţinute din legume şi fructe presate la rece sunt adevărate infuzii de vitamine, pe care organismul le va asimila mult mai rapid decât hrana solidă”, recomandă Roxana Panţuroiu care a conceput programe de detox pe bază de sucuri.

„Asta înseamnă ca metabolismul tău se va reseta imediat, iar organismul îşi va recăpăta rapid imunitatea. Aportul de nutrienţi din sucuri te va energiza şi va restabili echilibrul natural de pH al corpului, eliminând, în acelaşi timp, retenţia de apă şi kilogramele nedorite.



5.Un răsfăţ pentru simţuri într-o oră de masaj. Unul dintre cel mai des întâlnite motive pentru care alegem masajul este refugiul din stresul cotidian. Da, masajul este, în primul rând, o modalitate de relaxare profundă. În combinaţie cu o alimentaţie sănătoasă şi sport,  poate face adevărate minuni asupra corpului şi minţii şi contribuie la crearea unui stil de viaţă sănătos.

Masajul nu doar diminuează stresul şi anxietatea, aducând un plus de energie şi bună dispoziţie, dar contribuie şi la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine, la eliminarea toxinelor din organism, diminuarea durerilor de spate, musculare sau de cap, la creşterea elasticităţii pielii, combaterea celulitei şi întărirea sistemului imunitar. Mai mult, făcut în mod regulat, masajul creşte calitatea vieţii şi a somnului, a tonusului fizic şi psihic.


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandări: