Am alergat 10 kilometri înainte de muncă!”. Această propoziţie poate ajuta la creşterea motivaţiei de a face mişcare dis de dimineaţă sau, dimpotrivă, poate crea frustrări şi poate fi extrem de enervantă, depinde doar cât de mult îţi place să faci sport şi cât de des reuşeşti să te antrenezi. Cu toţii avem unul sau mai mulţi prieteni care postează pe Facebook de fiecare dată când merg la sală sau când au activitate fizică sau poate acea persoană eşti chiar tu. În acest caz, cercetătorii nu au veşti prea bune.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Brunel din Londra au realizat un studiu pentru a afla de ce atât de mulţi oameni distribuie pe reţelele sociale programul lor de fitness. Iar concluziile la care au ajuns nu sunt deloc onorante, scriu jurnaliştii de la Business Insider.
Dependenţi de atenţie şi de hrănirea ego-ului
Oamenii care se preocupă întotdeauna să facă publică activitatea lor la sala de sport (ba chiar şi fiecare moment în care pur şi simplu ies la o banală alergare în parc) tind să fie narcisişti.
Potrivit cercetătorilor, scopul principal al acestui obicei este acela de a se lăuda cu timpul îndelungat pe care îl investesc în modelarea aspectului lor fizic. Aparent, aceste modificări de status sunt şi cele care le aduc internauţilor cele mai multe like-uri.
„Narcisiştii au postat mai des despre reuşitele lor în materie de sport, fapt motivat de nevoia lor de atenţie şi validare din partea comunităţii Facebook”, conchide cercetarea. Totuşi, numărul mare de like-uri nu înseamnă că tuturor le place să vadă astfel de încărcări de texte şi fotografii în care cei din jur se laudă cu performanţele fizice. Doctorul Tara Marshal spune că „deşi rezultatele studiului au arătat că astfel de postări narcisiste dau rezultate, pentru că oamenii primesc mai multe like-uri şi comentarii, putem vorbi şi despre faptul că prietenii de pe Facebook doar oferă un soi de sprijin, în mod politicos, când, de fapt, în secret recunosc că nu le plac astfel de manifestări online”.
Aşa că, doar dacă nu cumva devii mai creativ în rutina de exerciţii fizice, mai bine ar fi să păstrezi pentru tine informaţiile despre activitatea fizică. Prietenii tăi virtuali ţi-ar mulţumi cu siguranţă.
Sursa: Gândul