Sindromul ovarelor polichistice trădează o disfuncţie ovariană, care poate avea consecinţe hormonale şi metabolice asupra întregului organism.
“Principalele caracteristici ale acestei afecţiuni sunt: anovulaţia (absenţa ovulaţiei, urmată de oligomenoroee – menstruaţie întârziată), putând duce chiar la amenoree (absenţa totală a menstruaţiei), hiperandroginism (trăsături masculine, însoţite de hirsutism, acnee, alopecie etc.), ovare mărite în volum, cu foliculi mici, de 4-6 mm, localizaţi la periferia acestora”, precizează medicul ginecolog Ana Maria Năstase.
Peste 75% dintre femeile cu pilozitate accentuată au SOPC şi 80-90% dintre femeile care înregistrează întârzieri ale ciclului menstrual suferă de sindromul ovarelor polichistice. De asemenea, peste 60% dintre femeile cu SOPC sunt supraponderale. În cazul femeilor obeze, SOPC are, de obicei, un impact mai mare asupra fertilităţii.
“Cauza exactă a acestei afecţiuni nu se cunoaşte cu exactitate, dar se consideră că există o predispoziţie genetică pentru această afecţiune, întrucât ar fi implicată o anumită genă. Femeile cu SOPC pot avea rude apropiate (mama, soră) cu această genă/boală şi pot transmite afecţiunea şi la fiice”, subliniază specialistul.
De cele mai multe ori, pacientele care suferă de SOPC se prezintă la medicul ginecolog pentru menstruaţii neregulate sau absenţa acestora, probleme de fertilitate. “Diagnosticul se stabileşte în urma examenului clinic (hirsutism, acnee, frecvent obezitate), paraclinic (dozări hormonale), precum şi ecografic (ecografii transvaginale). Dozările hormonale arată anumite modificări specifice: valori crescute LH, raport LH:FSH 4:1, PRL, DHES, free testosteron, care dau anovulaţie.
SOPC se însoşeşte şi de alte afecţiuni endocrine, respectiv creşterea rezistenţei la insulină, care, asociată cu obezitatea, conduce la: hipertensiune arterială (valori peste 130/85 mmHg), nivel crescut al trigliceridelor (pese 150 mg%), un nivel al colesterolului de tip HDL mai mic de 50 mg% şi hiperglicemie (peste 110 mg%), ceea ce înseamnă un risc de 5-10 ori mai mare de a dezvolta diabet zaharat.
Dezechilibrele hormonale provocate de această boală au implicaţii negative asupra fertilităţii (din cauza anovulaţiei), iar femeile care rămân însărcinate au un risc mai mare de avort”, afirmă medicul ginecolog Ana Maria Năstase, de la clinica Biomedica, pentru Gândul.
SOPC este o afecţiune care nu se vindecă niciodată, dar simptomele aferente se pot ameliora. “Un factor extrem de important îl reprezintă scăderea în greutate. De cele mai multe ori, pierderea a 20% din greutate fiind suficientă pentru reapariţia ovulaţiei şi a menstruaţiei. Pentru femeile care îşi doresc o sarcină se folosesc inductori ai ovulaţiei şi tratament progesteronic. Pentru cele care nu fac din sarcină o prioritate se pot folosi pilule estroprogestative. Deşi pilozitatea nu se reduce, aceasta reprezintă o problemă cosmetică ce se poate trata prin epilare semi-permanentă cu laser, cu rezultate foarte bune. În general, în cazul acestei afecţiuni se recomandă o abordare multidisciplinară: ginecolog, endocrinolog şi dermatolog”, concluzionează medicul Ana Maria Năstase.
Sursa: Gândul