Virusul Ebola a persistat în sperma unui bărbat mai mult de 500 de zile

Se pare că virusul Ebola poate să reziste în sperma supravieţuitorilor de sex masculin pentru o perioadă mult mai îndelungată decât au anticipat oamenii de ştiinţă.
  • Publicat:
Virusul Ebola a persistat în sperma unui bărbat mai mult de 500 de zile

Se pare că virusul Ebola poate să reziste în sperma supravieţuitorilor de sex masculin pentru o perioadă mult mai îndelungată decât au anticipat oamenii de ştiinţă. În cazul unui bărbat din Guineea care a supravieţuit aceste maladii în 2014, virusul a persistat timp de 531 de zile. Aceasta a transmis virusul pe cale sexuală şi a infectat încă 10 persoane, 8 dintre care au decedat.

Un studiul realizat prin parteneriatul pentru cercetarea asupra vaccinurilor anti-Ebola din Liberia a arătat că virusul poate persista până la 284 de zile după recuperarea persoanelor expuse virusului. În ultimul caz în care virusul fusese transmis pe cale sexuală, acesta a pesistat timp de 179 de zile. Dacă acest caz în care persistenţa virusului Ebola ajunge la 500 de zile nu este unul izolat, există posibilitatea unei noi epidemii de Ebola în regiune pentru o perioadă mai lungă de timp decât cea estimată de epidemiologi.

În 2014, epidemia a afectat în special ţări precum Liberia, Sierra Leone şi Guineea. În mai 2016, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că s-au înregistrat mai mult de 28 de mii de cazuri de infecţii şi mai mult de 11 mii de decese cauzate de Ebola. La sfârşitul anului 2015, OMS a declarat că epidemia s-a încheiat, dar anul acesta în martie au fost raportate alte trei decese, a căror cauza pare a fi virusul Ebola.

Aceste noi cazuri au fost înregistrate în zona N’Zérékoré, regiunea din Guineea unde s-a declanşat epidemia în 2014, iar cercetătorii se tem că virusul ar putea reapărea. Epidemiologii au descoperit că reapariţia virusului se datorează de fapt aceleaşi persoane. Bărbatul a urmat sfatul medicilor şi nu a întreţinut relaţii sexuale timp de 8 luni după ce s-a vindecat de Ebola.

OMS recomandă ca toţi bărbaţii care au supravieţuit maladiei Ebola să fie testaţi la trei luni după instalarea simptomelor şi apoi, în fiecare lună, după vindecare, până când medicii le vor spune că nu mai prezintă riscul de transmitere a virusului.

„Până când un supravieţuitor masculin al maladiei Ebola nu este de două ori testat negativ, acesta ar trebui să se abţină de la orice formă de contact sexual sau să folosească prezervativul atunci când întreţine raporturi sexuale. Mâinile trebuie spălate după orice contact fizic cu sperma unui astfel de supravieţuitor”, recomandă OMS.

În luna ianurie, la 470 de zile după ce a fost infectat cu Ebola, bărbatul din Guineea a întreţinut relaţii sexuale cu o femeie care a devenit ulterior primul caz de reapariţie a bolii. Aceasta a răspândit apoi virusul altor 9 persoane, una dintre care l-a transportat în Liberia. În prezent, se pare că aceste cazuri au fost ţinute sub control, dar faptul că virusul Ebola poate rezista în sperma bărbaţilor mai mult de 500 de zile ar putea duce la reapariţia altor cazuri, avertizează epidemiologii. 

Urmărește CSID.ro pe Google News