Beneficiile dovleacului asupra sănătăţii

Dovleacul te scapă de insomnie, îmbunătăţeşte memoria şi diminuează oboseala.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Beneficiile dovleacului asupra sănătăţii

Dovleacul te scapă de insomnie, îmbunătăţeşte memoria şi diminuează oboseala. Compus din 91% apă, acesta are o putere calorică scăzută, ca şi tomatele, conţine 15-20 kcal la suta de grame.

Indicele glicemic este de asemenea scăzut, astfel încât poate fi consumat chiar şi de persoanele care suferă de diabet. Medicul George Sireţeanu spune ce alte beneficii mai poate avea dovleacul pentru organism.

Beneficiile consumului de dovleac pentru sănătate

Dovleacul reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare şi scade hipertensiunea

Conţinutul crescut în potasiu este foarte important pentru sănătatea aparatului cardiovascular, mai ales pentru efectul vasodilatator. Prin creşterea diametrului vaselor sanguine, potasiul conţinut de dovleac scade de asemenea riscul de accident vascular cerebral, dar şi al bolilor de inimă, potrivit Gândul.

Dovleacul luptă împotriva „colesterolului rău”

Datorită activităţii  antioxidante şi a faptului că întârzie procesul de oxidare a colesterolului, ce stă la baza apariţiei aterosclerozei, factori care predispun la apariţia bolilor cardiovasculare.

Dovleacul îmbunătăţeşte acuitatea vizuală

Datorită conţinutului crescut în luteină şi zeaxantină, principalii caroteni prezenţi la nivelul cristalinului şi a retinei, dovleacul poate juca un rol important în prevenţia degenerescenţei maculare legată de vârstă (scăderea  acuităţii  vizuale odată cu înaintarea în vârstă).

Dovleacul te ajută să obţii o piele catifelată

Prin cantitatea ridicată de provitamina A, 200 g de dovleac  acoperă întregul necesar de vitamina A dintr-o zi.

Dovleacul favorizează tranzitul intestinal

Fibrele alimentare pe care le conţine asigură o  digestie sănătoasă. Manitolul conţinut de dovleac conferă proprietăţi laxative.

Dovleacul este o sursă de minerale esențiale

Sursă importantă de minerale esenţiale precum fosfor, magneziu, potasiu şi fier, dovleacul previne astfel fragilitate osoasă, dentară şi apariţia anemiei.

Dovleacul este o sursă de vitamine esențiale

Bogat în vitaminele B2, B5 (acid pantothenic), C şi E – vitamine esenţiale pentru funcţionarea corespunzătoarea  şi dezvoltarea celulară. Dovleacul are o puternică activitate antioxidantă (vitamina E), luptă împotriva infecţiilor (vitamina C), menţine echilibrul hormonal şi eliberează stresul (vitamina B5).

Urmărește CSID.ro pe Google News