Cum te ajută trainingurile să avansezi în carieră

Trainingurile pot să fie un eşec, iar eficienţa lor depinde de ceea ce face participantul imediat după curs, spune Lorand Soares Szasz, business coach.
  • Publicat:
Cum te ajută trainingurile să avansezi în carieră

Reţinem până la 20% din informaţiile pe care le aflăm în timpul unui curs şi mai puţine le şi aplicăm în carieră, spun psihologii.

Deşi atât companiile mari, cât şi cele mici investesc în cursuri, o întrebare constantă rămâne pentru manageri şi antreprenori: în ce măsură angajaţii care participă la astfel de traininguri şi aplică ceea ce învaţă?

Până la urmă este piaţa de traininguri eficientă sau nu? Trainingurile pot să fie un eşec, crede Lorand Soares Szasz,  unul dintre cei mai apreciaţi speakeri şi antreprenori români la ora actuală. Nu întotdeauna cursanţii îşi ating obiectivele. În opinia acestuia, eficienţa lor depinde de ceea ce face participantul imediat după curs.

“Este important să fim atenţi în timpul cursurilor la care participăm, însă nu este suficient. Studiile arată că reţinem maxim 20% din ceea ce auzim.

Din fericire, sunt câteva tehnici testate ştiinţific prin care putem să creştem gradul de reţinere al informaţiei, ca mai apoi să aplicăm cunoştinţele învăţate pentru creşterea afacerilor”, declară Lorand Soares Szasz.

Cum poţi reţine mai bine informaţiile predate la un training

Iată 3 soluţii recomandate de traineri pentru a avea rezultate mai bune în carieră şi afaceri după un curs:

1. „Predă” informaţiile pe care le-ai aflat. Psihologii de la Institutul Bethel din Maine au observat că putem reţine până la 90% din informaţia unui training dacă prezentăm informaţiile şi conceptele cheie colegilor de muncă sau apropiaţilor.

2. Roagă un coleg sau un apropiat să „verifice” măsura în care aplici informaţiile pe care le-ai aflat. Lorand Soares Szasz crede că ar fi mult mai eficient dacă fiecare companie ar avea o astfel de persoană responsabilă de aplicarea noilor informaţii.

3. Notează pe o foaie separată, chiar în timpul cursului, ideile pe care le poţi aplica imediat în cariera sau compania ta. E important să pleci de la training cu un plan pe care să îl implementezi.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Zâmbeşte! Te vei simţi foarte bine!
Zâmbeşte! Te vei simţi foarte bine!