Magneziul este un mineral utilizat de fiecare organ din corpul nostru, mai ales de inimă, muşchi şi rinichi. Dacă suferiţi de oboseală inexplicabilă sau senzaţia de slăbiciune, spasme musculare anormale şi spasme ale ochilor, nivelurile scăzute de magneziu din corp ar putea fi cauza. Iată care sunt principalele beneficii ale magneziului şi cum aflăm dacă suferim de deficit de magneziu sau nu!
Puţini oameni sunt conştienţi de rolul pe care îl joacă magneziul în starea de bine a organismului nostru. Magneziul este de departe cel mai important mineral din organism, după oxigen, apă şi produse alimentare de bază. Este mai important decât calciul, potasiul sau sodiul având abilitatea de a le regla pe toate trei. Foarte mulţi oameni suferă zilnic de deficit de magneziu fără a fi neapărat conştienţi de acest lucru.
Deficienţa de magneziu se observă cu ajutorul analizelor de sânge. Cu toate acestea, doar un procent de magneziu din corpul nostru este distribuit în sânge, ceea ce face ca un simplu test de sânge să nu fie tot timpul de ajuns pentru a depista cu adevărat deficienţa de magneziu, chiar dacă ea există. Cel mai mult magneziu este stocat în oase şi organe, unde este folosit pentru mai multe funcţii biologice.
Magneziul este adesea considerat în primul rând drept mineral esenţial pentru inimă şi oase, dar acest lucru este înşelător. Magneziul se regăseşte în mai mult de 300 de enzime diferite din corp şi joacă un rol important în procesele de detoxifiere ale organismului, făcându-l esenţial în ajutorul oferit pentru prevenirea daunelor create de produsele chimice din mediu, metale grele şi alte toxine. În plus magneziul este necesar pentru:
• Activarea muşchilor şi a nervilor
• Crearea de energie în corpul dumneavoastră
• Ajutorul oferit în digestia proteinelor, carbohidraţilor şi grăsimilor
• Serveşte drept bloc de construcţie pentru sinteza ARN şi ADN
• Acţionează ca un precursor pentru neurotransmiţători precum serotonina
Semnele precoce ale deficitului de magneziu includ pierderea poftei de mâncare, dureri de cap, greaţă, oboseală şi slăbiciune. O deficienţă în curs de desfăşurare de magneziu poate duce la simptome mai grave, ca de exemplu:
• furnicături şi amorţeli
• contracţii musculare şi crampe
• convulsii
• schimbări de personalitate
• ritm cardiac anormal
• spasme coronariene
Aportul mai mare de magneziu reduce riscul dezvoltării unui nivel de glucoză înalt şi încetineşte progresia de la pre-diabet, afirmă studiile. De asemenea multiple studii au arătat faptul că aportul mai mare de magneziu este asociat cu o densitate minerală osoasă mai mare atât la bărbaţi cât şi la femei ceea ce duce către un risc mai mic de fracturi de şold.