Aprecierea şi recunoaşterea: de ce avem nevoie de ele?

Medicul psihiatru Eric Berne, iniţiatorul şi fondatorul analizei tranzacţionale, a descris câteva nevoi de bază pe care le au toţi oamenii. Una dintre acestea este nevoia de stimulare fizică şi mentală – numită şi foame de stimuli.

Într-unul din experimentele realizate de Rene Spitz, acesta a observat bebeluşi crescuţi în case de copii şi orfelinate. Aceştia erau bine hrăniţi, curaţi, aveau căldură şi totuşi erau mult mai expuşi problemelor fizice şi emoţionale decât copiii crescuţi de părinţii lor şi de alţi îngrijitori direcţi.

Rene Spitz a concluzionat că ceea ce le lipsea copiilor de la orfelinate era stimularea. Nu aveau la ce să se uite toată ziua, doar la pereţii albi ai camerelor lor, aveau parte de prea puţin contact fizic cu cei care îi îngrijeau, le lipseau atingerile, mângâierile, alintările pe care bebeluşii le primesc în mod normal de la cei care îi ingrijesc.

Recomandări

Secretul atingerii scopurilor

5 cărţi de colorat care te ajută să te relaxezi

Atât copiii, cât şi adulţii au nevoie şi tânjesc după contact fizic. Pe parcursul vieţii, învăţăm să substituim atingerea fizică cu alte forme de recunoaştere, cum ar fi: un zâmbet, un compliment sau chiar o încruntare, o insultă. Toate acestea demonstrează că existenţa noastră a fost recunoscută şi că ne-a fost satisfăcută nevoie de recunoaştere.

În viaţa de zi cu zi, avem parte de recunoaştere pozitivă sau negativă, fizică sau verbală, condiţionată sau necondiţionată. E uşor să ne imaginăm că oamenii caută întotdeauna feedback pozitiv din partea celorlalţi şi că îl evită pe cel negativ. În realitate, funcţionăm după un principiu diferit: orice fel de feedback/recunoaştere este mai bun decât niciun fel de feedback.

În copilărie, acest lucru îl ştim instictiv. Toţi am avut momente când nu am primit aprecierile pe care ni le doream sau de care aveam efectiv nevoie. În asemenea momente, am elaborat strategii de a obţine critici şi feedback negativ. Se pare că, oricât de dureros sau de neplăcut a fost, preferăm această variantă înspăimântătoarei alternative de a fi fost privaţi de orice tip de reacţie din partea figurilor de ataşament.

În viaţa adultă, retrăim uneori acest sentiment şi continuăm să căutăm aprecieri negative, dacă pe cele pozitive nu le putem obţine. Aceasta este sursa acelor comportamente care par a fi autopunitive.

Tot în copilarie, testăm tot felul de comportamente pentru a descoperi care dintre ele ne procură recunoaşterea necesară. Atunci când găsim un anumit tip de comportament care ne satisface nevoia, e foarte probabil că vom repeta acel comportament, şi de fiecare dată, când mai obţinem feedback cu ajutorul lui, devenim şi mai înclinaţi să folosim pe viitor comportamentul respectiv. Aşa apare întărirea comportamentului.

Economia oferirii de apreciere şi recunoaştere

În teorie, există 5 reguli restrictive privitoare la apreciere, descrise de Claude Steiner:

-nu oferi apreciere când ai de oferit;
-nu cere apreciere când ai nevoie;
-nu accepta apreciere dacă o doreşti;
-nu respinge feendbackul atunci când nu îl doreşti sau nu este bun pentru tine;
-nu îţi oferi ţie însuţi apreciere.

Aceste reguli sunt folosite de către părinţi pentru a-şi tine sub control copiii, generând astfel la copii comportamentele dorite de către părinţi. Fiind învăţaţi astfel încă din frageda copilărie, chiar şi ca adulţi, suntem uşor de manipulat şi de exploatat de către cei care gestionează sursa de apreciere din viaţa noastră (persoanele importante: părinţi, fraţi, parteneri de viaţă, copii, prieteni, şefi, subalterni etc.).

Autor: Corina Cerchez, psiholog, psihoterapeut, trainer formator