Copilul are episoade dese de „roșu în gât”? Rapid la medicul ORL, poate avea amigdalele inflamate!

  • Publicat:
Copilul are episoade dese de „roșu în gât”? Rapid la medicul ORL, poate avea amigdalele inflamate!
Foto: Shutterstock

Roşu în gât, tuse permanentă şi secreţii nazale ce par că nu se mai opresc – cam acestea sunt simptomele amigdalelor inflamate la copii şi adolescenţi. Dacă observaţi asfel de manifestări, nu întârziaţi vizita la medicul ORL! Fără tratament, amigdalita se poate asocia cu alte afecţiuni grave, precum sinuzita sau otita, cea din urmă ducând chiar la perforarea timpanului!

Iată care sunt categoriile de vârstă cele mai afectate, simptomele care ar trebui să îi îngrijoreze pe părinţi şi când trebuie operate amigdalele!

Când și de ce apar problemele cu amigdalele

Problemele apar la copiii între 2 şi 18 ani. Există totuşi o prevalenţă pe segmentul de vârstă între 3 ani şi jumătate şi 9 ani.

În perioada acesta, copilul îşi formează imunitatea. În sfera ORL, avem o grupare de ganglioni care luptă împotriva a tot ce avem agent patogen în exterior – bacterii, virusuri.

Prima poartă este cea aero-digestivă. Invariabil, copilul intră în colectivitate, trăieşte într-un mediu deschis cu membrii familiei. Orice răceală, infecţie virală sau guturai are ca etiologie factori patogeni, de la bacterii până la virusuri.

Fără un tratament corespunzător şi o vizită la ORL, se poate escalada şi se poate ajunge până la perforaţia de timpan.

Simptomele amigdalelor inflamate

Din păcate, copilul mic nu ştie să spună ce îl doare sau ce îl deranjează, dar există câteva metode prin care vă puteţi da seama că ceva este în neregulă. El vă atenţionează prin mişcări, atingându-se la ureche sau punând mâna pe gât.

Obstrucţia nazală, durerile de gât şi usturimile în gât sunt cauze care duc la apariţia sforăitului. Totodată, copilul ar putea da semne de hipoacuzie subiectivă – îl strigi şi nu îţi răspunde. Mai pot apărea durerile de cap şi scurgerile cu caracter patogen din nas şi din gât.

Faptul că stă tot timpul cu gura deschisă ar trebui să le dea de gândit părinţilor, la fel şi tulburările de miros şi de gust.

Un alt semn al amigdalelor inflamate sunt răcelile dese.

Nasul are un rol bine definit de a purifica şi de a încălzi aerul. Copilul respirând foarte mult pe gură, apare „roșu în gât” foarte repede şi în permanenţă tuşeşte.

Când se face operaţia de extirpare a amigdalelor

Amigdalele joacă un rol important în apărarea organismului contra infecţiilor bacteriene, motiv pentru care amigdalectomia, adică extirparea amigdalelor, este acum rareori practicată, iar asta doar în cazurile severe, când apar infecţii recidivante sau în caz de obstrucţie a căilor aeriene.

„Amigdalele se operează dacă sunt atât de mari încât se unesc pe linia mediană afectând respiraţia sau dacă suferă de episoade repetate de angină acută eritematoasă (roşu în gât) ori flegmoane periamigdaliene.

De asemenea, este indicată extirparea amigdalelor în sindromul poststreptococic – infecţia cronică cu streptococ ştearsă temporar prin moldaminizare sau sterilizare cu penicilină şi reactivarea lui pentru că locuieşte în criptele amigdaliene (n. red. – ansamblu de formaţiuni limfoide situate în perimetrul faringelui, care au aspectul unor crăpături)”, explică dr. Adriana Stupăroiu, medic Specialist ORL.

Scoatem amigdalele, scăpăm definitiv de simptome? 

Odată ce ţi-ai făcut intervenţia, nu eşti ferit pentru tot restul vieţii. Ai rezolvat o problemă punctuală: respiraţia corectă sau boală de focar streptococic. Nu ai scăpat de durerea de ureche sau de alte răceli.

Atât timp cât omul este în colectivitate, va răci. Este un mit că, dacă scoţi amigdalele, se duce răceala „mai jos”. Răceala se va duce oricum – noi avem ganglioni din cap până-n picioare iar amigdalele palatine înseamnă numai 0,1% din lanţ.

Aşadar, luaţi aminte la simptomele enumerate mai sus şi mergeţi cu copilul la un consult dacă acestea persistă. Doar medicul specialist ORL este în măsură să vă recomande cel mai bun tratament!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult