6 paşi pentru a păstra rezultatele albirii dinţilor

Rezultatul obţinut poate fi păstrat cât mai multă vreme, dacă sunt respectate câteva reguli de aur imediat după albirea profesională, dar şi în viaţa de zi cu zi, ne asigură dr. Mihaela Dan, specialist ortodont.
  • Publicat:
6 paşi pentru a păstra rezultatele albirii dinţilor

După ce am investit timp şi resurse financiare pentru a obţine dinţii albi pe care i-am visat, ultimul lucru pe care ne dorim să îl vedem când ne uităm în oglindă este decolorarea lor.

Rezultatul obţinut poate fi păstrat cât mai multă vreme, dacă sunt respectate câteva reguli de aur imediat după albirea profesională, dar şi în viaţa de zi cu zi, ne asigură dr. Mihaela Dan, specialist ortodont.

Primele două zile după albirea dinţilor sunt cele mai critice. După procedura de albire, porii dinţilor sunt deschişi şi extrem de sensibili la colorare. Aşadar, ce ar trebui să ştim pentru a păstra rezultatul cât mai multă vreme şi pentru a preveni/reduce sensibilitatea dentară?

Recomandări după albirea profesională a dinţilor 

1. Evitarea alimentelor colorate

Imediat după albire dintele este poros, deci foarte vulnerabil la pătare. Aşadar, rezultatul minunat pe care tocmai l-am obţinut se poate atenua masiv chiar în primele zile după procedură.

“În 48 de ore după albire, saliva va ajuta la remineralizarea smalţului şi dinţii ar trebui să devină treptat mai rezistenţi la alimente care au tendinţa de a colora. Cu toate acestea, va trebui să evităm pentru o perioadă cât mai lungă, nu doar în primele zile, alimentele care pătează: cafea, vin roşu, sosuri roşii, afine, coacăze, sfeclă roşie, sos de soia etc. şi să consumăm băuturile cu paiul. Regula generală este că orice pătează un tricou alb, pătează în timp şi dinţii”, explică doctor Mihaela Dan.

2. Evitarea fumatului

Fumatul reprezintă una din cauzele majore ale îngălbenirii dinţilor, fiind o ameninţare la culoarea lor imediat după albire, când porozitatea smalţului va accentua depunerea substanţelor colorante din tutun. Aşadar, cel puţin în primele 24 ore este recomandată renunţarea la ţigări.

3. Folosirea de paste desensibilizante şi remineralizante

Deşi albirea profesională în cabinet, cu ajutorul lămpii speciale de albire, este însoţită de aplicarea unei substanţe protectoare, desensibilizante, o parte dintre pacienţi vor prezenta sensiblitate dentară în primele zile. Pentru reducerea intensităţii acesteia se recomandă folosirea unor paste desensibilizante şi a celor cu calciu, care vor remineraliza smalţul dentar.

4. Evitarea băuturilor şi a mâncărurilor acide

Băuturile carbogazoase (mai ales cele colorate), sucurile de citrice sau fructe acrişoare, murăturile etc. agravează sensibilitatea şi măresc porozitatea smalţului. Este recomandată chiar clătirea cu apă cu bicarbonat sau cu apă de gură cu pH alcalin după consumul acestora.

5. Periajul dentar

Imediat după albire este de evitat spălarea pe dinţi, mai ales periajul agresiv, deoarece smalţul este poros şi se poate îndepărta un strat foarte superficial de prisme de smalţ.

Folosirea pastelor cu calciu va ajuta la remineralizarea dinţilor mult mai repede decât depunerea sărurilor minerale din salivă (care e un mecanism natural de apărare/reparare a smalţului). De asemenea, pastele de dinţi sau apele de gură colorate este recomandat să fie înlocuite cu cele albe sau incolore şi trebuie ţinut cont că, spre exemplu, apa de gură cu clorhexidină, cu efect antiseptic, este o apă de gură medicament care, folosită mai mult de 3 săptămâni, îngălbeneşte dinţii.

Odată cu depăşirea perioadei critice de după procedură, o bună igienă dentară va ajuta la menţinerea dinţilor curaţi, sănătoşi şi fără pete cât mai multă vreme.

“Recomand pacienţilor să se spele pe dinţi de cel puţin două ori pe zi, să folosească aţa dentară cel puţin o dată pe zi, pentru a îndepărta placa, şi să clătească cu apă de gură cel puţin o dată pe zi, pentru a elimina bacteriile care cauzează placa. Folosirea unei paste de dinţi cu efect de albire va îndepărta petele de suprafaţă şi va preveni îngălbenirea”, explică specialistul ortodont.

6. Vizite regulate la stomatolog

Efectuarea de controale regulate la medicul stomatolog este un alt pas către menţinerea cât mai multă vreme a efectelor albirii profesionale. Acţiunea abrazivă a unei curăţări profesionale este un instrument eficient în îndepărtarea petelor de suprafaţă, astfel încât rezultatele albirii să fie menţinute cât mai multă vreme.

Este ştiut faptul că rezultatul albirii dentare este doar unul temporar, însă respectarea acestor reguli ne va ajuta să ne bucurăm de un zâmbet strălucitor cât mai multă vreme.

Urmărește CSID.ro pe Google News