Povestea Alinei, o tânără de 29 de ani care se luptă cu depresia

„Sunt Alina, am 29 de ani şi am un diagnostic pe care l-am văzut prima oară scris pe reţeta pe care am primit-o de la specialist: episod depresiv major.

Până de curând, auzisem doar în treacăt câte ceva despre depresie: că e o boală, că te simţi foarte rău, că nu mai vrei să faci absolut nimic – lucrurile care se tot spun. Totuşi, poate că nu asociam lucrurile respective cu felul în care mă simţeam ca să evit să îmi recunosc mie însămi că sunt într-un punct în care am nevoie de ajutor. 
 

Uitându-mă acum în urmă, pot să înţeleg cum mă simţeam de fapt şi de ce mi-a fost greu să cer ajutor.

Recomandări

Cum se tratează depresia părinţilor care au un copil ce suferă de o boală gravă

Depresia, o tulburare comună în rândul bolnavilor de cancer. Află cum se manifestă şi cum poate…

La început a fost tristeţea. Se amesteca de cele mai multe ori cu nemulţumirea pe care o simţeam faţă de mine: mediocritatea care se lipea de orice aş fi făcut, felul în care arătam, lipsa curajului. Îmi spuneam că doar de atât sunt în stare.

Aveam ceea ce ai numi o viaţă obişnuită: job de la 9 la 6, weekenduri cu ai mei sau cu prietenii, idei să îmi deschid o cafenea pe gustul meu. Nu mi s-a întâmplat ceva anume. Nu am avut parte de un moment de cotitură care să mă destabilizeze. Pur şi
simplu am început să mă dizolv. Pentru că ăsta e sentimentul, ai impresia că îţi pierzi conturul, eşti o formă ştearsă, de culoare imprecisă, în care se amestecă şi durere, şi amorţeală, şi vină, şi teamă.

Ajungeam seara acasă şi treceam, fără vreun scop anume, dintr-o cameră într-alta. Simţeam că eram prinsă, izolată cumva între patru pereţi, că departe, în afara mea, se întâmpla viaţa, iar pe mine nu mă auzea şi nici nu mă vedea nimeni. Orice aş fi făcut, purtam o povară. Câteodată, eram copleşită de tristeţe. Alteori, nu simţeam nimic. Dacă cineva m-ar fi împins, probabil că nu aş fi reacţionat.

Parcă mă priveam de undeva din exterior, volatilă şi depersonalizată. Iar cel mai rău era dimineaţa. Deschideam ochii la 5, fără să am nevoie de vreo alarmă, după câteva ore chinuite de somn. Mă uitam la tavan minute în şir, până reuşeam să mă mobilizez să mă mişc. Aşa mi-a fost aproape un an.

Până la urmă, la sfatul unei prietene care mi-a făcut o vizită-surpriză pentru că nu mai ştia nimic de mine, am mers să vorbesc cu un specialist. După prima şedinţă, psihoterapeutul mi-a recomandat să merg şi la medic. Nu putea să mă ajute de unul singur.

Nici nu am ajuns din prima la programare, am uitat de ea şi a trebuit să mai fac una după o săptămână. Mi-am luat concediu medical, am început să îmi iau tratamentul, apoi să merg constant la terapie. La birou, mi-a fost teamă să spun motivul – simţeam că ar fi trebuit să mă justific într-un fel sau altul pentru starea mea şi pe deasupra mă simţeam şi jenată de situaţie. Mi-era teamă şi de tradiţionalul „Sunt o mulţime de alţi oameni care o duc mult mai rău – tu ai tot ce îţi trebuie, ce motive ai să fii tristă?” sau, şi mai rău, de „Lasă că o să fie bine”.

Cum să fi crezut că o să fie bine când de un an de zile mă simţeam prinsă într-un labirint de suferinţă? Cu terapie şi tratament, viaţa mea începe însă să prindă iarăşi contur. Sunt paşi mici, cu victorii şi mai mici, dar după o lungă pauză, simt şi altceva în afară de lucruri apăsătoare.

Iar ce am scris e pentru cei care au căzut şi au impresia că nu mai au vreo cale de a se ridica. Ţine minte că nu există un semn egal între cine eşti şi diagnosticul tău.”

Această poveste, precum şi alte informaţii importante despre depresie, poate fi citită în ebookul elaborat de specialiştii de la Clinica Bellanima, care, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, se alătură campaniei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), denumită Depression: Let`s talk – Depresia: Să vorbim. 

Cât de mult afectează depresia şi anxietatea productivitatea la nivel global?

Productivitatea scăzută determinată de tulburările depresive şi tulburările anxioase ajunge să însumeze global 1000 de miliarde de dolari, conform unui studiu din 2016 prezentat de Department of Mental Health and Substance Abuse.

La nivel global, în 2015, aproximativ 4% din populaţie se confruntă cu depresia, iar în Europa sunt înregistrate 40,27 milioane de cazuri de tulburări depresive.

Datele OMS pentru România menţionează 931.842 de cazuri de depresie (adică 1 din 20 de români) şi 688.815 de cazuri de tulburări anxioase (adică 1 din 27 de români).

Pe lângă implicaţiile economice, o altă statistică îngrijorătoare este incidenţa suicidului – conform ultmelor statistici, în 2012, la nivel global, acesta a ajuns să fie a doua cauză de deces în segmentul de vârstă 15-29 de ani.

În România, se remarcă o creştere a ratei de suicid, de la 10,5 la 100.000 de locuitori în 2012, la 12,2 la 100.000 de locuitori în 2013.

„Este important să privim însă dincolo de cifre, dincolo de statisticile mai mult sau mai puţin grăitoare, şi să înţelegem că acest semnal de alarmă este despre oameni, despre din ce în ce mai mulţi oameni din jurul nostru, care sunt afectaţi de depresie în fiecare zi”, a declarat Codruţ Ţonoiu, cofondator Centrul Medical Bellanima.

„În continuare există numeroase cazuri nediagnosticate, şi, ca urmare, netratate, iar pentru a putea schimba acestă situaţie trebuie să fim, în primul rând, mai bine informaţi, să ştim să recunoaştem simptomele depresiei la noi înşine sau la cei din jur şi să înţelegem ce avem de făcut. Din experienţa noastră, o bună parte dintre cei afectaţi de depresie sunt persoane active – ca urmare, angajatorii vor fi nevoiţi să includă în politicile lor de resurse umane soluţii de gestionare a depresiei la locul de muncă”, a adăugat acesta.

Consecinţele economice ale incidenţei crescute a depresiei şi anxietăţii sunt resimţite pe mai multe niveluri, potrivit unui infografic World Health Organization:

• persoanele afectate nu pot munci deloc sau au randamente foarte slabe;
• angajatorii au de suferit din cauza productivităţii scăzute şi a absenţelor;
• Guvernele primesc mai puţini bani la buget şi cheltuiesc mai mult pentru sănătate şi asistenţă socială.

Aceste efecte pot fi combătute prin investiţii în tratamentul depresiei şi al anxietăţii. Conform unui studiu OMS, un singur dolar investit în tratamentul depresiei şi al anxietăţii are un return of investment de 4 dolari (stare de sănătate îmbunătăţită şi abilitatea de a munci).

Un studiu realizat în 2014 de London School of Economics în parteneriat cu European Depression Association (EDA) a scos în evidenţă faptul că anual companiile europene pierd 82 de miliarde de euro din cauza depresiei. Acelaşi studiu a mai arătat că:

• Între 22% si 55% dintre angajaţii europeni care sunt diagnosticaţi cu depresie îşi iau concediu din această cauză.
• Persoanele cu studii superioare sunt mai puţin predispuse să îşi ia concedii când suferă un episod depresiv, iar în cazul în care o fac, sunt reticenţi în a divulga motivul angajatorului.
• Managerii din Danemarca sunt mai empatici privind angajaţii care suferă de depresie şi sunt mai puţin înclinaţi să îi discrimineze, în comparaţie cu managerii din alte ţări europene.
• Managerii din Franţa şi Spania sunt cei mai predispuşi să recomande angajaţilor să caute ajutor specializat atunci când aceştia se confruntă cu un episod depresiv.