Şcoala pentru copii cu ADHD: sistemul trebuie să se adapteze la copil, nu invers!

ADHD reprezintă o tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenţie, caracteristicile definitorii ale acestei tulburări fiind impulsivitatea, lipsa de atenţie şi hiperactivitatea.

“Copiii cu ADHD, alături de ceilalţi copii cu cerinţe educative speciale, au nevoie să fie incluşi în şcoala de masă, să facă parte din comunitate, să fie valorizaţi, să beneficieze de o educaţie flexibilă şi deschisă, astfel încât să le fie recunoscute aptitudinile asemenea copiilor cu dezvoltare tipică”, ne-a spus Elena Nedelcu, pedagog la Asociaţia pentru Intervenţie Terapeutică în Autism (AITA).

Specialistul spune că incluziunea şcolară a copilului cu ADHD presupune ca sistemul să se adapteze la copil, nu copilul să se adapteze la sistem. Ar fi greşit să ne aşteptăm ca un copil cu ADHD să fie ca ceilalţi copii, în cadrul unei clase din învăţământul de masă, fie că e vorba de preşcolaritate, fie la nivel gimnazial/liceal.

Recomandări

Psiholog: „Tot mai multe cazuri de ADHD sunt fals diagnosticate. ADHD-ul nu este boala copilului obraznic!”

Rolul logopediei în dezvoltarea copilului

În realitate, fiecare copil, atât cel cu cerinţe speciale cât şi cel cu dezvoltare tipică, are o dezvoltare unică, prezintă anumite particularităţi, are un ritm propriu de învăţare şi adaptare iar procesul de predare trebuie să fie realizat ţinând cont de aceste aspecte.

”Este important de înţeles faptul că, la un moment dat, orice copil poate să întâmpine dificultăţi de învăţare, relaţionare, comportament. Astfel, şi un copil cu dezvoltare tipică poate să întâmpine la un moment dat dificultăţi şi să necesite cerinţe educative speciale, aşa cum e cazul copiilor supradotaţi, celor cu ADHD, autism, sindrom Down şi alte tulburări. Iar când se ajunge la o astfel de situaţie, cu siguranţă soluţia nu constă în excluderea acelui copil, pe motiv că provoacă probleme la nivel de clasă”, a mai explicat pedagogul Elena Nedelcu.

Lucrurile stau bine… în teorie. Practica ne pune piedici

Dacă la nivel de teorie lucrurile stau bine în cadrul învăţământului românesc, atât la nivel preşcolar cât şi şcolar, legislaţia oferind cadru necesar incluziunii şcolare a copiilor cu ADHD, în practică părinţii acestor copii se lovesc de multe bariere iar drumul incluziunii devine anevoios.

Sistemul de învăţământ românesc nu are încă o identitate clară, deseori actorii din câmpul educaţional observă multe necorcodanţe între ceea ce este scris şi ceea ce se aplică.

Acest lucru se întâmplă deoarece nu există încă o comuniune clară între politicile educaţionale care promovează învăţarea calitativă cu centrarea pe nevoile elevului şi practica, realitatea de zi cu zi, care se dovedeşte a fi încă tributară predării de tip cantitativ – transmiterea unui număr mare de informaţii elevilor.

Din aceste motive, cadrele didactice, fără a avea un sprijin mare din partea sistemului, ajung să devină pilonul central în cadrul incluziunii şcolare a copilului cu ADHD. Este de dorit să avem cadre didactice deschise şi flexibile, să nu se ajungă la situaţia în care chiar acestea să fie cele care pun bariere în cadrul incluziunii.

”Părintele, de asemenea, este un factor important în acest proces şi este necesar să existe o comunicare eficientă între cadru didactic şi părinte. Această comunicare facilitează realizarea unui parteneriat educaţional între familie- cadre didactice- specialişti şi copil. Copilul cu ADHD, din cauza tulburării prezente, poate să se concentreze mai greu la o sarcină de lucru, să înceapă o activitate fără a o finaliza, să îşi piardă atenţia după câteva minute, să fie agitat, să nu reuşească să stea mai mult de câteva minute pe scaun, să fie nerăbdător, să îi întrerupă pe ceilalţi etc.”, a punctat specialistul de la AITA.

Cum ar trebui să se adapteze sistemul de învăţământ la nevoile copiilor cu ADHD

Pedagogul Elena Nedelcu recomandă, la nivel de clasă, implementarea următoarelor adaptări de către cadrul didactic, astfel încât copilul cu ADHD să fie sprijinit în procesul de învăţare:

• Este important să se realizeze o evaluare a recompenselor copilului, a nevoilor precum şi a dificultăţilor acestuia. Părintele trebuie să fie deschis comunicării, la fel şi specialiştii care lucrează cu copilul, unde este cazul (terapeut, însoţitor, profesor de sprijin etc).
   
• Este recomandat ca elevul cu ADHD să fie aşezat în prima bancă, aproape de cadru didactic. Doar în acest fel cadru didactic poate fi mai atent la copil şi va putea interveni atunci când situaţia o cere.
   
• Cunoaşterea principiilor terapiei comportamentale – aceasta terapie este eficientă în cazul tuturor copiilor, iar cadrul didactic poate utiliza principiile comportamentale pentru a identifica funcţia comportamentelor şi interveni eficient.

Deprinderea noţiunilor privind terapia comportamentală se poate face fie în mod autodidact fie prin participarea la cursuri – multe dintre aceste cursuri sunt oferite în mod gratuit de centrele care oferă servicii de terapie comportamentală aplicată, cum este cazul Asociaţiei AITA.

• Recompensarea comportamentelor adecvate – este important să fie întărit comportamentul adecvat al copilului cu ADHD, acesta să fie lăudat şi validat. Realizarea unui sistem vizual de recompensare, cum este sistemul de tokeni, este recomandat să fie folosit iar implementarea lui se va face de cadru didactic, la nivel de clasă, fiind incluşi toţi elevii.
   
• Un orar vizual al activităţilor îl va ajuta pe copilul cu ADHD să se concentreze mai bine şi poate fi un suport şi pentru ceilalţi copii.
   
• Trebuie să se ţină cont că un copil cu ADHD are dificultăţi reale în a sta liniştit, pe scaun, o perioadă mai lungă – ceea ce poate face cadru didactic în această privinţă este să îi permită copilului să se ridice, la intervale de timp prestabilite, şi să i se dea copilului diverse sarcini, să fie numit ‘’asistentul’’profesorului. Acest lucru îi va valida, ridicarea lui de pe scaun va avea loc pentru că aşa a decis cadrul didactic iar responsabilizarea copilului va ajuta la a-i creşte acestuia stima de sine.
   
• Atunci când se raportează la copilul cu ADHD, profesorul va formula cerinţele în mod clar şi se va asigura că acestea au fost înţelese de către copil. Important e şi să existe contact vizual atunci când profesorul îi vorbeşte copilului.
   
• Folosirea negaţiei să fie rară, atunci când copilul nu face faţă la cerinţele date de profesor. Se va folosi mai puţin ‘’Nu e bine’’, ‘’Nu aşa se face’’ şi în schimb recomandăm a se utiliza formulele de tipul ‘’Poţi mai bine’’ ‘’ Aici se face aşa’’ Fii atent aici’’ etc., oferind şi ajutor când e cazul.

Incluziunea şcolară a copiilor cu ADHD se va realiza cu succes şi pe o scară largă numai în clipa în care va exista motivaţia cadrelor didactice de a crea un mediu incluziv şi vor avea pregatirea necesară pentru a lucra cu copii cu cerinţe educative speciale, când sistemul de învăţământ va sprijini în mod real cadrele didactice şi când va exista o comunicare eficientă între actorii din câmpul educaţional şi familie.