Stereotipiile sau comportamentele de autostimulare se referă la mişcările repetitive ale corpului sau ale obiectelor.
Aceste comportamente sunt frecvent întâlnite la persoanele cu dizabilităţi de dezvoltare, dar şi în cazul copiilor cu autism.
Stereotipiile pot implica unul sau mai multe simţuri:
„Această nevoie apare de la dorinţa de a gestiona informaţiile senzoriale din mediu. În funcţie de acest aspect, întâlnim copii hipersenzitivi pentru care stimulii din mediu reprezintă ceva copleşitor şi simt nevoia să blocheze invazia de stimuli şi copii hiposenzitivi care simt totul într-o mică măsură şi au nevoie de ceva care să compenseze acest lucru.
De aceea este important să urmărim aceste comportamente şi să descoperim care este funcţia lor. Datorită faptului că nu reuşeşte să facă faţă lumii în care trăieşte, copilul cu autism simte nevoia să aibă un anumit control, pe care îl oferă aceste comportamente repetitive”, ne-a explicat Bianca Ţigău, specialist la Asociaţia pentru Intervenţie Terapeutică în Autism (AITA).
Copilul cu autism se acomodează greu la schimbare şi îi este dificil să înveţe prin imitare, autostimulările îi oferă acestuia satisfacţia de face ceva cu succes. În plus îl ajută pe copil să dobândească confortul emoţional atunci când simte teamă, furie sau alte emoţii puternice. Prin intermediul autostimulărilor, copilul obţine o senzaţie de plăcere.
De asemenea, ne-a spus specialistul de la AITA, copilul poate aduce modificări mediului pentru a se autostimula. De exemplu: copilul învârte roţile unei maşini, aliniază obiectele, rupe bucăţi mici de hârtie pe care le aruncă în sus şi le priveşte cum cad sau închide şi aprinde becuri, închide sau deschide uşile.
Astfel de comportamente pot avea aspectul unui ritual: copilul vrea să bea apă doar dintr-un anumit pahar sau să poarte doar o anumită bluză sau vrea să meargă în parc folosind o singură rută.
Repetitive pot fi şi anumite activităţi pe care copilul le face cu diferite obiecte: se joacă cu trenuleţul în mod repetat, scoate şi pune piesele unui incastru.
Specialiştii încercă şi reuşesc să utilizeze numeroase metode prin care să reducă sau să elimine autostimulările: exerciţii care să le ofere o funcţie acceptată social, forme de stimulare care să fie acceptate social (de exemplu: mestecatul gumei).
Totodată, părinţii sunt instruiţi de terapeuţi cum să micşoreze frecvenţa lor ca timp şi spaţiu (poţi să dai din palme în camera ta şi seara, înainte de culcare). De asemenea, tratamentele medicamentoase sunt importante pentru a reduce aceste comportamente.
„Majoritatea oamenilor manifestă comportamente de autostimulare: mişcatul piciorului, jucatul cu o şuviţă de păr sau prin activităţi mai complexe, cum ar fi rezolvarea cuvintelor încrucişate, uitatul la televizor. De obicei, în cazul persoanelor tipice, astfel de comportamente apar atunci când nu există o activitate precisă sau vorbim de situaţii stresante: statul în trafic, uneori copiii manifestă aceste comportamente în timpul orelor de curs”, a completat specialistul de la AITA.
De aceea, este important să reţinem că autostimulările nu reprezintă un semn de tulburare mintală; în cazul copiilor cu autism acestea trebuie să fie prelucrate astfel încât să fie acceptate social. Totodată, specialiştii acordă o deosebită importanţă acestor comportamente şi modul în care un copil se autostimulează este urmărit şi evaluat cu atenţie.