Legătura dintre cancerul de colon şi consumul de pâine albă

Nu exageraţi în ceea ce priveşte sortimentele cu făină albă şi aditivi de creştere. Acest abuz de pâine albă este răspunzător de o parte din cancerele de colon!
  • Publicat:
  • Actualizat:
Legătura dintre cancerul de colon şi consumul de pâine albă

De mâine nu mai mănânc paine! Iată ce soluţie vor să adopte toate persoanele care vor să slăbească. Dar acest produs are unul dintre cele mai importante roluri în alimentaţie. Vedem împreună cum se face pâinea veritabilă de casă.

Alimentele de bază sunt cele care pot fi consumate zilnic, într-o dietă echilibrată şi sănătoasă.

„La capitolul alimente de bază, organismul nostru are nevoie de produse făinoase, fie că e vorba de pâine, mămăligă, fasole boabe sau soia, de tot ce înseamnă legume, aici poate fi cât mai diversificat şi în orice cantitate, de produse lactate”, ne spune dr. nutriţionist Mihaela Bilic.

Peştele se consumă de 2-3 ori pe săptămână, carnea roşie o dată pe săptămână, iar brânzeturile de două ori pe săptămână.

„Dacă laptele este un aliment de bază, trebuie consumat zilnic, brânzeturile se consumă mai ales pentru plăcerea gustului”, spune Mihaela Bilic.

În fiecare zi, consumaţi 2-3 felii de pâine. O puteţi combina corect cu salate, dar şi cu mazăre, fasole, linte, năut şi soia.

„E suficient să cercetăm tradiţiile gastronomice ale unor popoare vechi şi să aflăm că pâinea este un aliment esenţial în hrana omului, este chiar numită “laptele de mamă al pământului” pentru că are o compoziţie oarecum asemănătoare cu cel al laptelui de mamă din punctul de vedere al concentraţiei de proteine, glucide, lipide şi minerale”, spune dr. Pavel Chirilă, medic primar medicină internă, homeopat şi fitoterapeut.

Însă nu exageraţi în ceea ce priveşte sortimentele cu făină albă şi aditivi de creştere.

„Acest abuz de pâine albă este răspunzător de o parte din cancerele de colon. Acum există studii în tratatele de medicină care menţionează explicit că abuzul de pâine albă favorizează instalarea cancerului”, spune dr. Pavel Chirilă.

Pâinea veritabilă se face cu maia, făină integrală din grâu şi apă călduţă. Şi sortimentele cu grâu spelta sau kamut sunt bune. Maiaua se realizează din apă şi puţină făină, lăsată la fermentat câteva zile într-un loc călduros. Este un agent de creştere perfect care va fi combinat ulterior cu făina integrală şi apa. Dacă vi se pare complicat, renunţaţi la maia şi drojdie şi faceţi în 5 minute un aluat din faină integrală şi apă, la temperatura camerei.

Acest preparat există de mii de ani, iar longevitatea îi atestă valoarea nutritivă.

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
10 invenţii care ne-au schimbat viaţa
10 invenţii care ne-au schimbat viaţa