Copiii par a avea surse de energie inepuizabile. Cu toate acestea, faptul că un copil este activ şi receptiv la ceea ce se petrece în jurul lui, ne ajută să ştim că este sănătos şi că este totul în regulă.
Un copil morocănos, care plânge, care are modificări bruşte de stare, ne spune că se petrece ceva, că este ceva ce îl deranjează – motivele putând fi dintre cele mai diverse, în special în perioada vârstei mici.
Pentru a-şi consuma această energie, copilul tău are nevoie de activităţi fie în aer liber, fie la locuri de joacă sau în casă. Deoarece vremea de afară deja s-a încălzit şi ne permite să stăm din ce în ce mai mult timp în aer liber, parcul pare a fi soluţia cea mai la îndemână pentru o plimbare sau pentru a merge la spaţiile de joacă unde micuţul nostru îşi poate face noi prieteni şi unde se poate antrena cu aceştia în tot felul de activităţi. Indiferent de vârsta pe care o are, copilul trebuie supravegheat pentru a evita eventualele accidente care pot apărea la tot pasul la joacă în parc.
În parc se află copii de toate vârstele şi vei vedea că micuţul tău preferă compania unor anumiţi prieteni, de aceeaşi vârstă sau de vârstă apropiată cu el. Avantajul unui astfel de grup este că majoritatea membrilor lui sunt în aceeaşi etapă de dezvoltare şi de aceea au preocupări pentru jocuri similare.
Chiar şi aşa, întotdeauna într-un grup se poate remarca „liderul” care, chiar şi la vârste mici, poate veni cu idei de jocuri dintre cele mai neaşteptate şi periculoase. Este bine să îl înveţi pe micuţul tău să îţi spună ce ar vrea să facă înainte de a face dacă jocul propus de un alt copil i se pare necunoscut sau periculos.
Parcurile sunt dotate cu jocuri dintre cele mai diverse, tocmai pentru a acoperi nevoile de explorare pentru o plajă cât mai mare de vârste a copiilor care vin aici. Pentru a evita accidentările, stabileşte de la bun început cu cel mic locurile în care are voie să se joace singur şi pe acelea în care trebuie să te cheme alături de el.
Cu toate acestea, copilăria este, în special pentru băieţei, un şir de julituri şi vânătăi. În astfel de situaţii, îi alinãm pe cei mici cu multe îmbrăţişări, însă luxaţiile şi întinderile musculare vor necesita mai multă îngrijire.
Primul pas este să îl ajuţi pe cel mic să se liniştească, să încerce să evite mişcările bruşte, iar în funcţie de afecţiune, îi putem aplica celui mic un bandaj, eventual şi o compresă cu gheaţă. Printre medicamentele care ar putea ajuta la calmarea durerii si reducerea inflamatiei se regasesc si cele pe baza de ibuprofen, însã înainte de a administra un medicament, citeşte cu atenţi prospectul.
Odată cu încălzirea vremii, tentaţia de a petrece cât mai mult timp în aer liber, alături de prieteni este foarte mare. În perioada de tranziţie dintre anotimpuri, circulă virusuri care îi pot pune în pericol sănătatea celui mic.
În cazul în care apar simptome de răceală sau de febră, printre medicamentele care ar putea preveni agravarea acestor simptome, se regaseste si cel cu efect antitermic. De asemenea, evită să îl laşi să se joace în preajma copiilor care sunt răciţi deoarece virusurile se transmit foarte repede de la un copil la altul, mai ales acum, când organismul încearcă să se acomodeze cu noul anotimp.