(P) Sfaturi pentru o vacanţă liniştită cu copiii

Vacanţa cu cei mici este o provocare de fiecare dată, deoarece mereu apar lucruri neprevăzute, ca de exemplu, o răceală a micuţului exact în prima zi de concediu.
  • Publicat:
  • Actualizat:
(P) Sfaturi pentru o vacanţă liniştită cu copiii

Fără îndoială, vacanţa este momentul mult-aşteptat şi totodată şi cel mai planificat în special dacă plecăm de acasă împreună cu cei mici. Cu toate acestea, oricâte detalii am încerca să luăm în calcul, mereu apar lucruri neprevăzute, ca de exemplu, o răceală a micuţului exact în prima zi de concediu.

Ce conţine trusa medicală?

Plecarea de acasă înseamnă schimbarea locului cu care copilul tău este obişnuit, modificarea alimentaţiei, aer tare de munte sau căldură şi soare mai mult decât în mod obişnuit. De aceea, o soluţie este să ai la tine o trusă medicală pe care o poţi alcătui împreună cu medicul pediatru deoarece el cunoaşte cel mai bine istoricul medical al celui mic.

Odată pregătită trusa de medicamente, trebuie să fii atentă să nu o ţii în soare, sau în portbagaj – unde, de regulă, este mai cald decât în restul maşinii.

Febră

Febra poate fi una dintre reacţiile întâlnite la copiii care pleacă în vacanţă pentru prima dată. Printre medicamentele care te-ar putea ajuta în astfel de situaţii se pot număra şi antitermicele, care se administrează în funcţie de vârsta şi de greutatea celui mic, chiar şi până la consultul medical.

Rău de mişcare

Frecvente ar putea fi şi stările de greaţă sau ameţelile, aşa-numitul „rău de maşină”, caz în care ar putea ajuta si medicamentele antivomitive. Dacă ştii că micuţul tău se deshidratează foarte repede, sau are probleme de digestie este important să ceri medicului câteva recomandări înainte de a pleca la drum.

Luxaţii şi întinderi musculare

În vacanţă, parcă mai mult decât oricând, copiii sunt foarte zburdalnici aşa încât micile accidente, vânătăi sau julituri, sunt frecvente În astfel de situaţii, îi alinãm pe cei mici cu multe îmbrăţişări, însă luxaţiile şi întinderile musculare  vor necesita mai multă îngrijire.
Primul pas este să îl ajuţi pe cel mic să se liniştească, să încerce să evite mişcările bruşte, timp în care pe zona afectată, după caz, ai putea aplica un bandaj, eventual şi o compresă cu gheaţă. Dacă vei observa că durerile nu scad sau chiar sunt mai mari, ori că micuţul se deplasează mai greu, mergi la medic. Din trusa ta nu ar trebui să lipsească nici o soluţie dezinfectantă pentru julituri sau răni.

Mai mult decât atât, dacă alegeţi o destinaţie exotică, vorbeşte înainte cu medicul pentru a verifica în ce măsură durata drumului şi condiţiile de temperatură şi umiditate sunt potrivite pentru vârsta celui mic. Este posibil fie să fie nevoie să vă schimbaţi planurile, sau poate chiar să fie necesar să îi faci celui mic nişte analize specifice şi vaccinuri.
Călătorie plăcută!

Urmărește CSID.ro pe Google News