Auzim tot timpul despre importanţa proteinelor şi ştim cu siguranţă că ele sunt vitale în formarea masei musculare. Dar cât de multe proteine este bine să consumăm şi cum se consumă acestea, de fapt? Iată ce dezvăluie un nou studiu care analizează minuţios subiectul!
Conform unui studiu publicat recent, cantitatea recomandată de proteine pentru un adult sănătos este de 46 de grame pe zi pentru femei şi de 56 de grame pentru bărbaţi. În timp ce malnutriţia proteinelor este o problemă pentru milioane de oameni din întreaga lume, pentru adulţii medii din ţările dezvoltate, consumul excesiv devine principala problematică.
Majoritatea adulţilor americani consumă aproximativ 100 de grame de proteine pe zi sau aproximativ de două ori mai mult decât cantitatea recomandată. Chiar şi atunci când sunt adepţi ai unei diete vegane, oamenii pot obţine cu uşurinţă 60-80 de grame de proteine pe parcursul zilei de la alimente precum fasolea, nucile, broccoli şi cerealele integrale.
Nu putem vorbi doar de consumul de proteine necesar pentru o zi – programul nostru este important de asemenea! Dispersarea consumului de proteine de-a lungul zilei îţi va permite să te bucuri de o masă musculară bine formată şi de o senzaţie de putere a corpului şi un nivel considerabil de energie.
Încearcă să nu consumi toate proteinele necesare la o singură masă, dar ai grijă ca marea parte a acestora să fie consumată în decursul micului dejun (care da, este cea mai importantă masă a zilei!). Nu îţi face griji! Nu este deloc complicat să împarţi proteinele la fiecare masă!
Datele anterioare privind aportul de proteine s-au bazat pe metoda echilibrului de azot, pe care mulţi cercetători îl consideră o abordare limitată bazată pe supra-şi subevaluări sistematice. Cercetarea utilizată în revizuire, publicată în Cancer Research NRC din Canada, se bazează pe o metodă stabilă de izotopi care oferă rezultate mai precise.