Flirtul şi replicile cu conotaţie sexuală, cât de rău pot face unei relaţii?

Flirtul discret sau tachinările în joacă cu o persoană din afara relaţiei pot rămâne inofensive pentru cei doi parteneri, asta dacă sunt respectate anumite limite.
  • Publicat:
Flirtul şi replicile cu conotaţie sexuală, cât de rău pot face unei relaţii?

Reţele de socializare omoară pasiunea din dormitor. Aceste episoade, ocazionale până de curând, tind să se transforme într-un flirt continuu. Au devenit oare mesajele scrise (chatul) un instrument de a înşela, au ele potenţialul de a distruge relaţii?

Flirtul discret sau tachinările în joacă cu o persoană din afara relaţiei pot rămâne inofensive pentru cei doi parteneri, asta dacă sunt respectate anumite limite. 

În opinia sexologului Gabriela Marin a fi într-o relaţie nu înseamnă că îl posesezi pe celălalt, deoarece oricine are dreptul de a privi în jur şi de a se bucura de viaţă. ,,Dacă interesul partenerului pentru lucrurile din exterior este foarte mare şi vă deranjează, este bine să vă regândiţi priorităţile chiar de la începutul relaţiei. Vă simţiţi confortabili în faţa interesului deosebit pe care îl manifestă partenerul faţă de persoanele de sex opus sau aţi dori să nu flirteze deloc? Aveţi dreptul de a decide ceea ce contează pentru dumneavoastră, în aceeaşi măsură în care partenerul are dreptul de a avea o viaţă proprie, în acord cu valorile şi nevoile sufletului lui”, afirmă sexologul.

Specialistul crede că flirtul poate fi manifestarea unei personalităţi deschise, pline de încredere în sine. Pentru astfel de persoane, acesta este doar o parte a comportamentului social, un mod de a se deschide în faţa altora. În alte situaţii, flirtul nu este un semn al extrovertirii, ci mai degrabă al unui comportament compulsiv. Persoana este atrasă incontrolabil de mulţi oameni care i se par interesanţi, fără să realizeze că acest lucru ar putea fi greşit sau fără a se gândi că-şi răneşte astfel partenerul.

Comportamentul specific extrovertitului nu înseamnă automat că acesta are o predispoziţie spre a înşela. El sau ea poate aprecia la ceilalţi modul în care arată, inteligenţa sau multe alte calităţi, dar se poate opri aici. Atracţia nu aduce neapărat şi tentaţia de a înşela persoana iubită.

Flirtul prin mesaje – chatul

În această situaţie, flirtul îmbracă o formă unică. Dacă în trecut flirtul era limitat la întâlniri şi alte ocazii de a socializa, acum, din cauza tehnologiei, poate fi continuat non-stop 24/7. Faptul că această formă de flirt este intermediată de un instrument electronic poate da iluzia unei simple comunicări, în niciun caz a înşelării. Un bărbat nu va recunoaşte că devine mai apropiat de cea cu care comunică prin mesaje text, deoarece are impresia unei conversaţii nevinovate, motiv pentru care situaţia poate deveni cu adevărat periculoasă în relaţie.

Când se trece de la o discuţie inocentă la ceva mai mult? 

Păstrarea secretelor

Primul semn este, desigur, secretomania. Dacă o persoană simte nevoia să ascundă conversaţiile în faţa partenerului înseamnă că face ceva ce ştie că nu i-ar fi permis de către aceasta. Dacă până atunci obişnuia să împărtăşească orice cu partenerul, dar deodată are nevoie de intimitate, ar putea fi din cauză că are un secret de păstrat, unul care implică un amantlâc. Alte comportamente care indică secretomania ar fi folosirea de parole pentru a bloca accesul la activitatea online personală sau ascunderea telefonului mobil şi a extraselor de cont bancare.

Timpul îndelungat petrecut pe chat

De asemenea, orele în şir petrecute pe telefon indică faptul că partenerul permite ca legătura online să acapareze relaţia primară – premiza clasică pentru o aventură amoroasă. Mai puţină implicare emoţională şi scăderea intimităţilor fizice sunt semne că flirtul a depăşit limitele unei discuţii inocente, chiar dacă nu conţine încă o latură fizică.

Replicile cu conotaţii sexuale 

Un alt semn că flirtul online a devenit periculos pentru relaţie este faptul că persoana de lângă dumneavoastră îşi alimentează fanteziile sexuale din aceste discuţii pe chat. Când conversaţiile constau în subtile sugestii de natură sexuală, schimb de fotografii de acest fel, sexting, când totul duce către un preludiu, este clar că activitatea online a partenerului a luat deja forma unei aventuri amoroase.

Negarea partenerului 

Împărtăşirea pe chat a detaliilor care privesc relaţia sau soţul/soţia, într- manieră lipsită de respect, indică faptul că acel flirt nu mai este inofensiv, ci se îndreaptă spre infidelitate. În acelaşi timp, cel care înşală poate simţi nevoia de a oferi argumente de tipul „este doar o prietenă”, pe care nu le-ar invoca dacă discuţia ar fi cu adevărat inofensivă.  Această atitudine şi sentimentul de vinovăţie pot îndrepta respectiva persoană către relaţia extraconjugală într-un timp scurt.

Implicarea emoţională

Mai presus de toate, atunci când conversaţiile online satisfac nevoia de contact emoţional ale unei persoane, este evident că discutăm despre o relaţie în adevăratul sens şi nu doar despre o conversaţie de rutină sau spontană. Un semn de întrebare trebuie să apară atunci când pe chat sunt exprimate sentimente sau există senzaţia că partenerul virtual de conversaţie vă înţelege mai bine decât partenerul real. Dacă o persoană se simte mai bine conversând cu cineva din afara relaţiei, şi nu acasă, este aproape sigur implicată într-o aventură.

Este evident pentru cei din jur

„În final, cel mai sigur semn că flirtul a îmbrăcat forma înşelării apare atunci când soţul/soţia, prietenii, care ne doresc doar binele, îndrăznesc să conteste acest tip de comportament. Aceste obiecţii venite din partea celor dragi semnifică automat că, fie prin conţinut sau durată, acest gen de comunicare online este nepotrivită şi îl distrage pe cel implicat de la viaţa de familie”, este de părere sexologul Gabriela Marin.

În opinia specialistului, flirtul este, în general, privit ca fiind mai puţin periculos decât înşelatul, dar atunci când distanţele se anulează prin intermediul diverselor forme de chat, aventurile amoroase devin posibile chiar şi fără o conexiune fizică. Chiar dacă lipsa laturii sexuale poate conduce la părerea că astfel de aventuri sunt mai puţin dăunătoare pentru relaţia reală, din punct de vedere emoţional efectele pot fi la fel de dureroase.

 

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News