Greşeala pe care o fac românii în perioada postului. Riscă boli ale inimii și să acumuleze kilograme

Când vine vorba de alegerea unui înlocuitor sănătos pentru lactate, lucrurile nu sunt totuşi atât de simple precum par. Deşi, de cele mai multe ori, gustul celor mai multe dintre alternativele vegetale pentru lapte este foarte bun, nu toate opţiunile care se găsesc la raft sunt şi sănătoase.
  • Publicat:
Greşeala pe care o fac românii în perioada postului. Riscă boli ale inimii și să acumuleze kilograme
Foto: Shutterstock

În perioada posturilor, românii nu renunţă întru totul la produsele lactate, dar optează pentru alternativele vegetale ale acestora. Astfel, în perioada posturilor, vânzările pe segmentul de înlocuitori vegetali pentru lactate creşte cu până la 150%, conform Unicorn Naturals, însă interesul românilor faţă de aceste băuturi este destul de crescut şi în celelalte luni din an.

Când vine vorba de alegerea unui înlocuitor sănătos pentru lactate, lucrurile nu sunt totuşi atât de simple precum par. Deşi, de cele mai multe ori, gustul celor mai multe dintre alternativele vegetale pentru lapte este foarte bun,  nu toate opţiunile care se găsesc la raft sunt şi sănătoase.

Astfel, atunci când alegem un substitut vegetal pentru lactate, trebuie să fim extrem de atenţi la ingredientele de pe eticheta produsului. Nu de puţine ori se întâmplă ca lactatele vegetale să nu fie benefice pentru organismul nostru, mai ales cele care conţin o cantitate mare de zahăr, arome artificiale, agenţi de îngroşare sau conservanţi periculoşi. De exemplu, un brand popular de lapte de soia de la noi conţine 19 grame de zahăr pe porţie, ceea ce este o cantitate ameţitoare dacă ne gândim că este echivalentul a 5 linguriţe de zahăr.

Care sunt cele mai sănătoase alternative vegetale pentru lapte?

Laptele de cocos sau cel de caju, alune sau orez brun sunt unele dintre cele mai sănătoase produse de acest tip care se găsesc la momentul actual pe piaţă. Astfel, în timp ce laptele de caju sau de alune este extrem de bogat în vitamina B1, calciu, nutrienţi, vitamine şi minerale şi ajută la întărirea sistemului nervos şi cardiovascular, prevenirea formării pietrelor la vezica biliară, controlul greutăţii corporale, în lupta cu depresia şi insomnia.

O cană de lapte de cocos conţine până la 89 de miligrame de magneziu şi este foarte bogat în fier, potasiu, fosfor, cupru, seleniu şi zinc. Acesta poate ajuta atât frumuseţea fizică, cât şi psihică, pentru că reduce din hiperactivitatea celulelor nervoase şi din contracţiile muşchilor, oferă o stare de linişte şi confort şi este un eficient remediu anti-stres.

De asemenea, laptele de orez brun este şi el o opţiune extrem de sănătoasă, iar asta pentru că are un indice glicemic mic, este scăzut în grăsimi, creşte imunitatea organismului şi este foarte bogat în fibre, proteine, calciu, magneziu, fier, zinc şi potasiu.

Laptele vegetal, o soluţie ideală pentru cei care suferă de intoleranţă la lactoză sau alergie la proteina din laptele de vacă

Dincolo de preferinţe, de stil de viaţă sau de menţinerea posturilor religioase, înlocuitorii vegetali pentru lactate reprezintă una dintre principalele soluţii pe care le au la dispoziţie persoanele care suferă de alergii sau intoleranţă la lactate.

Astfel, tratamentul pentru astfel de afecţiuni constă, în primul rând, într-o dietă specială care elimină din alimentaţie produsele cu efect alergen sau cele pentru care organismul dezvoltă intoleranţă, în acest caz laptele de vacă (CMA) sau produsele care conţin lapte în general.

Deşi este cunoscut faptul că peste 70% din populaţia adultă a lumii suferă de intoleranţă la lactoză, iar 1 din 10 copii dezvoltă alergie la laptele de vacă (o foarte mică parte dintre aceştia iau măsurile necesare pentru a-şi ţine sub control afecţiunea sau o depistează la timp, în România rata de diagnosticare fiind şi mai mică decât în străinătate.

În ceea ce priveşte simptomatologia acestor două afecţiuni, dacă în cazul intoleranţelor alimentare cele mai frecvente simptome sunt durerile abdominale, flatulenţa, balonarea, disfuncţiile digestive, regurgitarea şi greaţa, alergiile pot avea manifestări mai complexe, de cele mai multe ori acestea fiind asociate şi cu scăderea în greutate, cu dermatitele endemice şi manifestările astmatice.

Odată cu apariţia simptomatologiei este necesar consultul de specialitate al unui gastroenterolog şi, desigur, stabilirea diagnosticului în urma unor investigaţii radioimagistice şi de laborator (determinarea nivelului de H2 în aerul expirat la 60-90 minute dupa ingestia de lactoză, testul de toleranţă la lactoză, biopsia de mucoasă intestinală).

În general, persoanele care sunt diagnosticate prea târziu riscă anumite dezechilibrele metabolice, dereglaje ale sistemului imunitar, afecţiuni ale organelor sau, pe termen lung, chiar apariţia unor boli cronice grave.

Ce trebuie să faci dacă ai fost diagnosticat cu alergie?

Persoanele care sunt diagnosticate cu intoleranţă la lactoză trebuie să renunţe la orice produs pe bază de lapte, lactoza regăsindu-se în laptele tuturor mamiferelor şi, de asemenea, în compoziţia mai multor alimente precum sunt şi smântâna, iaurtul, unii biscuiţi, ciocolata sau produsele pe bază de cereale.

Cu toate acestea, cei diagnosticaţi cu astfel de afecţiuni au la dispoziţie o paletă destul de generoasă de înlocuitori de lapte, potriviţi pentru consum sau pentru gătit, cât şi numeroase alte opţiuni de preparate fără lactoză. Laptele vegetal, biscuiţii şi crakerşii, cerealele şi ciocolata fără lactoză sunt unii din cei mai cunoscuţi înlocuitori la care apelează persoanele cu intoleranţă la lactoză sau alergie la laptele de vacă.

Urmărește CSID.ro pe Google News