Sărbătorile de iarnă se apropie, iar părinţii au început deja goana după cadouri. Cum alegem însă darurile pe care le oferim copiilor nostri, le satisfacem orice mof sau ne gândim în primul rând la utilitatea acelor obiecte? Psihologul Lenke Iuhoş ne sfătuieşte. Iată ce trebuie să urmărim atunci când alegem un cadou!
Cadouri cu semnificaţie pentru bebeluş
La bebeluşi, obiectele îşi pun amprenta asupra sistemului nervos. În cazul lor, jucăria perfectă poate avea formă umanoidă, poate fi un personaj de desene animate sau un animăluţ şi trebuie să fie construită dintr-un material delicat la atingere. “ Valoarea jucăriei creşte prin muzica plăcută emanată de aceasta şi contribuie major la adormirea sau liniştirea copilului”, afirmă psihologul Lenke Iuhoş.
La vârsta de 1-2 ani, copiii descoperă bucuria mişcării. De asemenea, sunt extrem de fascinaţi de orice se deschide sau se închide sau de acele obiecte care pot fi împinse sau rostogolite. “Putem folosi această etapă de descoperire a mediului şi în cumpărarea cadoului perfect pentru el. Putem ţine cont de faptul că tot ce este colorat îl atrage, îi captează la maxim atenţia, mai ales dacă are obiectul încorporat şi o faţă umană, zâmbitoare. De aceea, poate fi bucuros dacă va primi un puzzle format din bucăţi mari, o jucărie în care să introducă forme, cuburi. Prin aceste jucării se stimulează capacitatea cognitivă, concentrarea, atenţia, coordonarea motrică, orientarea în spaţiu etc. În dezvoltarea mişcărilor fine şi stabile au un rol pozitiv obiectele, bicicletele, maşinuţele pe care trebuie să le împingă din picioare”, susţine specialistul.
La vârsta preşcolară, cea de grădiniţă, copiii adoră să construiască turnuri şi castele uriaşe. Blocurile realizate din materii prime naturale şi elementele colorate fac parte din design-ul camerei lor. În magazine nu e dificil să găsim cuburi prin care se pot construi un elicopter sau un castel de prinţese. E recomandat însă să vă asiguraţi că gradul de complexitate a jocului este în concordanţă cu vârsta.
”E de preferat să să evitaţi acel gând că va creşte şi se va juca mai târziu. Trebuie să îi oferim o bucurie în prezent, nu pentru viitor. În această perioadă există o nevoie tot mai mare de a dobândi diferite roluri, indiferent că este fetiţă sau băiat. Sunt dispuşi să încerce rolul de om matur, de negustor, de şofer de autobuz, de poştaş, de cântăreaţă pop, de actor, se joacă de-a mama şi tata etc. Cunoscând toate aceste lucruri, e binevenit un cadou sub formă de mini-bucătărie, o trusă medicală, un cărucior, haine pentru copii, un mic fier de calcat, un aspirator etc. Aceste jucării ajută enorm la eliberarea emoţională a copilului, însă ideal este să vă alăturaţi acestei aventuri şi să petreceţi mai mult timp cu ei”, este de părere psihologul Lenke Iuhoş.
La vârsta şcolară, performanţa şi concurenţa contează foarte mult. Şcoala formează reguli, iar copilul este automat captat de jocurile care impun o anumită disciplină. “Pentru şcolar este o bucurie să aibă cât mai multe şi mai diverse jocuri de masă, care trebuie practicate în asociere cu cineva. Ideale sunt cele care implică aruncarea unui zar, pornirea şi respectarea unor reguli de către persoane de diferite vârste. Sunt extrem de benefice şi jocurile în familie, în care adulţii pot să şi piardă, dar fără a duce copilul în eroare.
Cu ajutorul acestora putem creşte sentimentul de realizare, putem forma ideea că el nu poate întotdeauna să câştige. În caz că nu este primul care a terminat, nu este o problemă, deoarece copilul are acum o bogată experienţă. În timpul jocului poate depăşi frustrarea şi poate învăţa să îndure eşecul prin exemplele comportamentale date de către părinţi”, consideră psihologul Lenke Iuhoş.
Adolescentul este prototipul cel mai greu de mulţumit de Crăciun.. Prin discuţii deschise, într-o atmosferă prietenească, putem afla de la tinerii adolescenţi ce anume îi interesează. Dacă nu, putem alege îmbrăcămintea dorită, obiecte specifice vârstei, cărţi etc. “Puteţi alege obiecte care au legătură cu hobby-ul lor declarat sau pe care încearcă să îl ţină ascuns de toată lumea. Un cadou bine ales îi transmite adolescentului sentimentul de apartenenţa (va fi încurajat să vorbească despre ideile lui) şi sentimentul de acceptare (îi înţelegem identitatea, deciziile).
În caz că aţi aflat de dorinţele sau interesul lui legat de carieră, puteţi să-l surprindeţi cu obiecte, cărţi, workshop-uri din domeniul respectiv. Vă recomand să eviţaţi întrebările deschise, precum: Tu ce doreşti de Crăciun? Prin faptul că doriţi să vă uşuraţi munca, vă lipsiţi de două efecte spectaculoase ale Crăciunului: momentul de a vă cunoaşte mai bine adolescentul, farmecul dat de cadoul neştiut (surpriza)”, conchide psihologul Lenke Iuhoş.